Ce a fost / Ce ne aşteaptă

Anul care a trecut a fost unul extrem de spectaculos din punct de vedere politic şi nu numai. Mai întâi pentru că a avut o schimbare de guvern şi un referendum naţional pentru modificarea Constituţiei. Pe lângă aceste evenimente, au apărut multe alte elemente care au asigurat decorul vieţii politice româneşti pe parcursul întregului an. Printre aceste ‚’ornamente’’ s-au numărat cele două eşecuri ale Opoziţiei legate de schimbarea Guvernului PSD+ALDE prin moţiune de cenzură. Prima moţiune a fost depusă în luna iunie iar cea de a doua în ultima lună din an, însă de fiecare dată, rezultatul acestora nu a arătat decât bâlbâiala partidelor de opoziţie şi criza de idei şi proiecte prin care trec aceste formaţiuni.

Extrem de interesantă a fost anul trecut bătălia declanşată de câţiva dintre social democraţi cu scopul detronării lui Liviu Dragnea din fruntea partidului. Planul a fost făcut imediat după ce, în luna iunie, magistraţii Instanţei supreme l-au condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia copilului Teleroman. Pe fondul acestei hotărâri judecătoreşti, trei lideri ai PSD – Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Adrian Ţuţuianu au prins curaj şi au lansat la finalul vacanţei de vară o scrisoare prin care solicitau demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD şi de la conducerea Camerei Deputaţilor. În tabăra anti Dragnea a intrat şi senatoarea Ecaterina Andronescu, aceasta solicitându-i lui Dragnea să facă pasul înapoi în partid, ca urmare a condamnării. Reacţia lui Liviu Dragnea la aceste provocări nu a întârziat să apară. Astfel, după ce, în septembrie, Dragnea obţine în cadrul unui Comitet Executiv Naţional un vot covârşitor în favoarea sa, se trece le excluderea lui Marian Neacşu şi a lui Adrian Ţuţuianu din partid. Rândul lui Paul Stănescu vine în noiembrie când este remaniat din guvern. Cât priveşte pe Ecaterina Andronescu, lucrurile au evoluat într-o cu totul altă direcţie. Aceasta a ales să facă pace cu liderul PSD, lucru care i-a adus un nou mandat în fruntea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Spectaculos a fost anul 2018 şi dintr-un alt punct de vedere: au început să iasă la lumină tot felul de nereguli care se întâmplau în Justiţie, atât din zona parchetelor-în special a DNA, cât şi a instanţelor. Astfel a început să se vorbească despre protocoale secrete încheiate de instanţe sau parchete cu diverse structuri de informaţii. S-a discutat mult şi despre metode abuzive sau frauduloase practicate de anumiţi procurori în timpul anchetelor pe care le derulau.

Dar cel mai spectaculos eveniment la capitolul „justiţie’’ a fost debarcarea Laurei Codruţa Koveşi din fruntea DNA. Deşi ministrul Tudorel Toader a declanşat procedura revocării faţă de Laura Codruţa Koveşi încă din februarie, aceasta a rezistat în fruntea DNA mai bine de patru luni. Şi asta pentru că preşedintele Klaus Iohannis s-a opus revocării procurorului şef al DNA. A fost, de altfel, una dintre bătăliile pe are Klauus Iohannis le-a pierdut anul trecut deoarece în cele din urmă a fost obligat să accepte debarcarea Laurei Codruţa Koveşi din fruntea DNA. Şi asta ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale.

Ce ne aşteaptă în acest an? E greu de spus. Şi asta deoarece avem două bătălii electorale. O bătălie importantă se va duce în luna mai când partidele politice vor încerca să obţină cât mai multe mandate în Parlamentul European.

Dar bătălia cea mai mare va fi la finalul anului când partidele politice se vor confrunta pentru a obţine controlul asupa funcţiei supreme în stat, cea de preşedinte al României. Aşa că nu-i exclus ca anul 2019 să fie şi mai spectaculos decât cel precedent.

Cosmin PURIȘ

Articole din aceeasi categorie