UMF Cluj: 1.482 de candidați la examenul (online) de simulare a admiterii

Un număr de 1.482 de candidați au participat, în 16 mai, la cea de-a XI-a ediție a examenului de simulare a admiterii la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Concursul de anul acesta a fost adaptat cerințelor impuse de contextul epidemiologic actual, desfășurându-se online, pe platforma Hypertalk Education.

Potrivit celor anunțate de conducerea universității, subiectele de examen au fost elaborate în conformitate cu modelul subiectelor de admitere, respectând numărul de întrebări, precum și intervalul de timp alocat. Liceenii au avut ocazia să-și verifice cunoștințele, să se familiarizeze cu formatul subiectelor de admitere și să-și exerseze abilitățile de încadrare în timp. Pentru a susține proba desfășurată după sistemul „grilă” al întrebărilor cu răspunsuri multiopționale, candidații au avut la dispoziție două ore. Pentru candidații care, la ora de începere a examenului, au avut dificultăți de logare, a fost alocat un nou interval orar, în care să poată susține proba.

În momentul finalizării probei de concurs, fiecare candidat a știut nota obținută. Ulterior, candidații au putut vizualiza grila corectă și au avut acces la un raport personal al examenului. Clasificarea finală a candidaților, pe programe de studiu, după analiza contestațiilor, a fost afișată duminică, 17 mai.

Începând din luna martie, pe platforma Hypertalk Education au fost susținute cursuri de pregătire pentru fiecare program de studiu. Candidații au avut acces la platformă pe baza unui cont propriu, atribuit de organizatori. În vederea pregătirii examenului de simulare, candidaților le-a fost pus la dispoziție un tutorial, cu toți pașii de parcurs pentru susținerea probei.

„Am dorit să acordăm în continuare un sprijin real elevilor care visează la o carieră în domeniul medical și să le oferim o modalitate de a-și testa nivelul de pregătire, dincolo de dificultățile impuse de condițiile actuale. Dorința crescândă a tinerilor de a deveni profesioniști în sănătate ne bucură și ne responsabilizează în același timp”, declară  rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, prof. dr. Anca Dana Buzoianu.

Examenul de admitere în ciclul universitar de licență la UMF Cluj se va face prin metoda tradițională, în data de 26 iulie, „cu respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică și de protecție a candidaților”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie