Activitatea de relații cu publicul la structurile de imigrări, reluată

Activitatea de primire și eliberare a documentelor, pe linia acordării sau prelungirii dreptului de ședere și înregistrării rezidenței cetățenilor europeni, a fost reluată, începând de luni, 18 mai, la toate structurile de imigrări. Accesul persoanelor în interiorul spațiilor de lucru cu publicul se va face cu respectarea indicațiilor polițiștilor, a marcajelor și a regulilor de distanțare socială, iar purtarea măștilor de protecție este obligatorie.

„Într-o primă etapă, activitatea de relații cu publicul se va desfășura după programul normal de lucru, de luni până vineri, în intervalul orar stabilit la nivelul fiecărei structurii teritoriale de imigrări, sens în care recomandăm consultarea secțiunii Contact a site-ului public. Estimăm o creștere semnificativă a solicitărilor ca urmare a reluării în întregime a activității de relații cu publicul, prioritar fiind preluate cererile de programare depuse online. În funcție de evoluția situației privind capacitatea de preluare și procesare a documentelor, de la nivelul fiecărui județ, pot fi dispuse măsuri de prelungire a programului de lucru, care vor fi comunicate din timp” – a anunțat, luni, Inspectoratul General pentru Imigrări.

Pentru evitarea staționării și aglomerării în spațiile de lucru, IGI recomandă utilizarea, în continuare, a portalului online de programare a documentelor, înainte de prezentarea acestora la ghișeu.

Totodată, reamintește cetățenilor străini și europeni că au la dispoziție 90 de zile, de la data încetării stării de urgență, pentru a efectua demersurile necesare de înregistrare și de preschimbare a documentelor care au expirat în această perioadă.

Referitor la activitatea de primire în audiență, IGI precizează că aceasta  se va desfășura „numai în cazuri cu caracter deosebit, pentru un interval de maxim 15 minute, respectându-se recomandările medicale de evitare a interacțiunii prelungite dintre persoane”. În situația în care nu se poate realiza primirea în audiență, solicitanții pot utiliza mijloacele alternative de comunicare electronică sau poștală, urmând să primească răspuns la cele sesizate.

M. T.

Articole din aceeasi categorie