Câte ceva despre săraci şi sărăcie

Fiindcă tot se desfăşoară acum Summitul UE la Sibiu, unde se discută ce se discută, dar deocamdată nu se prea ştie ce, haideţi să ne reamintim că unul dintre principalele scopuri ale Uniunii este bunăstarea cetăţenilor săi. Prezent la Sibiu este şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans care a cerut recent fiecărui stat al UE să stabilească un salariu minim de 60% din salariul mediu al fiecărei ţări. Iniţiativa sa, populistă sau nu, este, totuşi, una realistă. Realistă în special pentru România.
Conform Oficiului European de Statistică, ţara noastră se clasează pe locul al doilea în topul Uniunii din punct de vedere al lipsurilor materiale grave, deşi rata de deprivare materială severă a ajuns la “doar” 16,8%, în 2018, în scădere cu 2,9% faţă de 2017. La acest capitol suntem depăşiţi numai de Bulgaria (cu o rată de 20,9%), situîndu-ne în imediata apropiere a Greciei, unde rata este de 16,7%. Pentru comparaţie să spunem că rata a fost sub 2,5% în Suedia (1,1% în 2017), Luxemburg (1,2% în 2017) şi Ţările de Jos (2,4%). Gospodăriile româneşti formate dintr-un singur adult sunt cele mai afectate de sărăcie. Rata deprivării pentru gospodăriile cu un singur adult este de 9,1%, dacă gospodăria nu include copii. Rata creşte la 13,2% pentru gospodăriilor compuse dintr-un adult cu copii, şi scade la gospodăriile cu doi sau mai mulţi adulţi – la 4,4% la cele fără copii şi la 5,7% la cele cu copii.
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă în accepţiunea europeană “lipsuri materiale severe”, să menţionăm că persoanele aflate în această situaţie nu pot să îşi plătească la timp facturile, să îşi încălzească locuinţa, să facă faţă unor cheltuieli neprevăzute, să mănânce carne (sau peşte or echivalentul vegetarian al acestora) în mod regulat, să aibă anual o vacanţă de o săptămână departe de casă, să deţină un televizor, o maşină de spălat, un autovehicul şi un telefon.
Din păcate, nici în 2018 lucrurile nu s-au îmbunătăţit foarte mult faţă de 2017, când peste o treime (35,7%) din populaţia României era expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială, o situaţie mai gravă în Uniune fiind înregistrată doar în Bulgaria, unde 38,9% din populaţie era expusă acestui risc. La polul opus, se situau Cehia (12,2% din populaţie), Finlanda (15,7%), Slovacia (16,3%), Olanda (17%), Slovenia şi Franţa (ambele cu 17,1%) şi Danemarca (17,2%).
Revenind la salariul minim brut actual să observăm că şi la acest capitol ne aflăm pe locul trei de la coadă. Salariul minim brut în Bulgaria este de 286 euro, în Letonia de 430 euro pe lună, iar în România de circa 439 euro pe lună. Veniturile minime superioare sunt obţinute în Ungaria – 472 euro pe lună, Croaţia – 506 euro, Slovacia – 520 euro, Cehia – 521 euro, Polonia – 524 euro, Estonia – 540 euro, Lituania – 555 euro, Portugalia – 600 euro, Grecia – 650 euro, Malta – 762 euro, Slovenia – 887 euro sau Spania – 900 euro. Peste 1.000 de euro sunt plătiţi lunar în Marea Britanie – 1.337 euro, Germania – 1.593 euro, Olanda – 1.593 euro, maximul fiind consemnat în Irlanda – 2.038 euro şi Luxemburg 2.071 euro.
Din păcate, cu toată recenta majorare a salariului minim pe economie, România se află în topul Uniunii şi din punctul de vedere al numărului de angajaţi aflaţi sub pragul de sărăcie, respectiv 20% din resursa umană angajată.
Să încheiem această tristă enumerare de date statistice cu speranţa că guvernanţii noştri se vor gîndi la această sugestie a lui Frans Timmermans.

Viorel DĂDULESCU