Cartea

Radu VIDA

Atîtea evenimente s-au învîrtit în jurul cărţii, încît sfîrşitul de săptămînă trebuie marcat cu cîteva gînduri de sinteză. Există tot felul de teorii, după care se scrie mult şi se citeşte puţin, după cum se deplînge soarta literei tipărite, ce zboară în lumea virtuală a instrumentelor electronice ce ne-au invadat viaţa.

Nu ştiu dacă evaluările globale despre citit sînt corecte. Nimeni nu ştie! Asta pentru că orice sondaj sociologic pe acest subiect este mai mult decît… subiectiv. Nici măcar nu se pot estima cifre cît de cît exacte, din moment ce comparaţiile cu ultimii ani ai secolului trecut, să spunem, nu sînt deloc concludente. E adevărat că se atingeau 200-300 de mii de exemplare la scriitorii consacraţi. Cărţi care nu ajungeau la toţi cititorii dornici de lectură. Dar să nu uităm că nu existau, în forma actuală, televiziunea, cinematograful, internetul, eBook-ul, pentru a satisface foamea de cunoaştere.

De citit, se citeşte!

Doar că viteza secolului… vitezei a crescut faţă de veacul XX, iar instrumentele ajutătoare fac ca lectura să fie mai… fugitivă. N-am zis „superficială”, pentru că există încă o mare parte din lumea celor care citesc şi care, indiferent de mediul abordat, fac din lectură un act riguros, de mare seriozitate şi aderenţă.

Fără îndoială că există discuţii în ceea ce priveşte accesul la carte. Costurile împiedică, de multe ori, achiziţionarea unor cărţi, dar şi acest lucru se rezolvă de către cei care, realmente, vor să ajungă cititorii cărţilor respective. („Istoria jurnalismului din România în date” de Marian Petcu, bunăoară, poate fi achiziţionată cu 115 lei, în ediţia tipărită, şi cu 56 de lei în ediţia electronică). Sigur, cărţile au devenit scumpe, dacă ne raportăm la veniturile generale ale populaţiei. Şi, mai ales, dacă ne gîndim la cei care, acum, îşi formează o bibliotecă personală. Au apus vremurile în care puteai să citeşti Shakespeare, Hamingway, Tolstoi sau Eminescu la 5 lei (în vestita colecţie „Biblioteca pentru toţi”). Dar şi astăzi pot fi găsite reeditări cu bani mai puţini; există biblioteci, anticariate etc. Sigur, nici înainte vreme, nici astăzi nu se ajunge uşor la cărţile de specialitate sau la cele străine. (O cărţulie de învăţătură a limbii chinezeşti pentru cursantul român costă 215 lei, un roman în limba franceză 199 de lei, iar „Istoria Spaniei”, 40 de lei) N-ar fi nici o problemă, dacă ar fi vorba despre o singură carte de acest gen, dar pentru desăvîrşirea unui ciclu de studiu sau pentru plăcerea continuă a loisirului lecturii totul devine mai complicat. Scump!

(Există, desigur, un avatar al cărţilor subvenţionate, valoroase, şi căutate, dar care nu apar pe piaţă, după cum există şi cărţi sponsorizate sau plătite de Stat, dar care nu au nici o valoare şi sînt tipărite doar din orgoliu editorial, sau pentru satisfacerea eului de grafoman al unor aşa-zişi autori).

Totul e, însă, să citim!

Tîrgurile de carte, ziua mondială dedicată acestui minunat produs de cultură, şi acţiunile guvernamentale de a face cît mai accesibilă lectura sînt doar momente de propagandă. N-am o părere avizată a neurochirurgilor, dar cred, am convingerea chiar, că, fără lectură, circumvoluţiunile creierului nostru tind să se aplatizeze. Dezvoltînd – doamne fereşte! – lisencefalie. Şi, totodată, “gînditoriul” nostru renunţă la principala. Aceea de a face conexiuni. Călătorind către sine însuşi sau către depărtările astrale. Exageraţiunea, în această formulă total neştiinţific, vine doar în întîmpinarea îndemnului la a citi. Cît mai mult şi în domenii cît mai variate.

Că foşnetul unui ziar sau palparea filei de carte a devenit pentru unii o plăcere aproape mistică e altă discuţie. Şi un audio-book (de ce naiba nu-i putem spune carte audio?) oferă aceleaşi informaţii, ca şi lectura unei subtitrări la o piesă de teatru jucată într-o limbă necunoscută.

Tocul e, cum spuneam, să citim!