Cale liberă pentru eşecul lui Iohannis

CALIANILIE CĂLIAN

Feluriţii comentatori (că marele electorat nu se prea omoară cu urmărirea atentă a fenomenului politic de la noi) manifestă o curiozitate mare (firească, oarecum) faţă de “aventurile” juridice ale lui Klaus Iohannis, încercînd să afle ce se va întîmpla dacă acesta va „pierde”, astăzi, la ÎCJ. E adevărat, Iohannis a declarat că nu-i pasă: chiar dacă ar pierde, pînă la următorul termen el va continua cursa pentru Cotroceni. Dacă e aşa, atunci ce s-ar putea întîmpla? A apărut informaţia “din surse” cum că retragerea absolută a lui Crin Antonescu din viaţă politică s-ar explica prin dorinţa acestuia ca, de îndată ce Iohannis clachează, să revină el, Crin, la conducerea PNL. Doar că numărul celor care-l susţin e cam mic. Totuşi, dacă Iohannis ar “păţi” ceva cu Justiţia, poate că grupul pro-Antonescu ar încerca să-l determine pe primarul Sibiului să se retragă din cursă. În acest caz, rostul lui Meleşcanu ar fi, într-adevăr, de a-i lua locul lui Iohannis în numele liberalilor? Greu de crezut! Mai degrabă Meleşcanu rămîne instrumentul lui Băsescu, în dorinţa acestuia de a “împrăştia” voturile ACL (PNL+PDL) de aşa manieră, încît acesta să se impună ulterior ca adevăratul conducător al întregii Drepte.

Evident, nu s-a pus cu adevărat problema de a-i crea mari necazuri de viitor lui Klaus Iohannis: acesta ar mai putea fi folosit chiar de Băsescu. Dacă cineva şi-ar fi pus mintea în serviciul compromiterii definitive a lui Iohannis, atunci ar fi procedat altfel. Ar fi cerut justificarea averii – cele şase case – a primarului Sibiului pe baza propriilor mărturisiri publice. Adică ar fi început prin a compara impozitul plătit de profesorul Iohannis pentru “meditaţiile” din care şi-a cumpărat a doua casă. Apoi, impozitele tot pe veniturile din meditaţii, dar şi din chiria pentru a doua casă – şi tot aşa, pînă la a şasea. Dacă totul ar fi fost în regulă – adică impozitele plătite la Fisc ar fi adeverit venituri suficient de mari pentru a cumpăra, mereu, alte case, atunci totul ar fi în regulă cu Iohannis. Ceea ce, însă, ar fi puţin probabil. Cel puţin aşa susţin profesorii de fizică de liceu, care dau meditaţii elevilor corigenţi ori celor superdotaţi, ca şi oamenii care dau în chirie case şi apartamente. Cum nu s-a întîmplat asta, cum nimeni nu a cerut, fie şi printr-o anonimă, procurorilor din Sibiu (de unde provine şi Laura Codruţa Kövesi) o asemenea “analiză”, înseamnă că, în realitate, nimeni nu doreşte să-l stopeze – acum!- pe Iohannis.

De fapt, un eşec al lui Iohannis fără implicaţiile Justiţiei ar fi de efect mai mare decît dacă acesta ar face figura unui martir, – oprimat de cine?! Evident, întreaga propagandă s-ar repezi asupra Puterii, asupra PSD. Deci, Ponta nu are, în principiu, interesul ca Iohannis să fie scos din joc prin intermediul Justiţiei. Dimpotrivă, îi convine această aiureală a Dreptei. Să recapitulăm. O parte a PNL s-a unit într-o alianţă cu PDL şi urmează să-l absoarbă pe acesta (adică acea parte din el) într-un partid din care dispare numele fostului partid al lui Băsescu. O altă parte a PNL a trecut de partea lui Tăriceanu, înfiinţînd Partidul Liberal Reformator. Dar chiar şi în PNL-ul trecut la populari, cu PDL, există o tabără care-l susţine pe frustratul Crin Antonescu. În bine, în PDL există o grupare, condusă de fostul preşedinte al partidului, Emil Boc, care, deşi nu a părăsit PDL (ca să nu-şi piardă fotoliu de primar la Cluj-Napoca), o susţine deschis pe Elena Udrea, preşedinta PMP şi “protejata” lui Băsescu, care face făţiş campanie electorală pentru aceasta, deşi rolul lui, ca preşedinte al României, este altul. Apoi, iată, s-a repezit şi Meleşcanu, dorind şi el o feliuţă din electoratul liberal – adică din acela al ACL.

Aşadar, cu cît pasiunile din această zonă a politicului sînt mai exacerbate, cu atît asta îi convine mai mult PSD şi, implicit, candidatului acestuia, Victor Ponta. Şi putem presupune că PSD are deja şi un proiect pentru ce se va întîmpla după alegerile prezidenţiale şi cum va putea stăvili poftele lui Băsescu.

Articole din aceeasi categorie