Burzuluiala lui Iohannis

Ilie CĂLIAN

În editorialul anterior mă întrebam, deloc retoric, dacă nu cumva USL continuă să existe, dar sub altă formă, iar Klaus Iohannis se consideră preşedintele absolut al acesteia. Luam în considerare faptul că cele două mari grupări actuale, de la putere şi din opoziţie, au reuşit, sub oblăduirea preşedintelui ţării, să se pună de acord cu privire la cîteva legi importante pentru funcţionarea partidelor politice şi organizarea alegerilor, micile deosebiri de ton şi de poziţii publice fiind mai degrabă un fel de “joc de glezne” – nu pentru derutarea reciprocă a adversarilor, ci a publicului.

Iată că, la prima vedere, cel puţin, preşedintele Klaus Iohannis pare să mă contrazică, prin atacurile la adresa premierului Victor Ponta. Reproşurile referitoare la proasta implementare a cardului de sănătate sînt mai degrabă superficiale, întrucît cauzele sînt numeroase, iar unele dintre ele (cum ar fi psihologia populaţiei, interesele divergente ale Casei Naţionale de Sănătate, medicilor şi farmaciştilor şi Ministerului Sănătăţii) sînt inerente şi greu de controlat. Însă merită mai multă atenţie critica sa la adresa propunerilor Guvernului de modificare a Codului de procedură penală, care urmăresc să stopeze circul arestărilor preventive şi încătuşărilor nejustificate. Zice preşedintele Iohannis: “Am o părere foarte proastă despre aceste modificări iar aceeaşi părere evident o au şi alţii care au exprimat îngrijorările lor în spaţiul public”. Dincolo de o posibilă apreciere excesiv de prietenoasă a “prestaţiei” procurorilor DNA, conduşi de concitadina sa Kövesi, am putea să ne gîndim la faptul că Iohannis s-a pronunţat în această chestiune abia după ce “îngrijorările” şi le-a exprimat un funcţionar american, care a încălcat uzanţele diplomatice.

Însă ceea ce l-a supărat foarte tare pe Iohannis a fost vizita de patru zile a lui Victor Ponta în ţările arabe din zona Golfului (nu “Arabia” – cum a zis K.I.). Zice Iohannis că Ponta ar fi “plecat pe cont propriu”. Mai exact: “Este o metodă inedită de a face politică externă, fiecare de capul lui”. Ultimele patru cuvinte mă fac să mă întreb ce a vrut să spună Iohannis: ori l-o fi luat gura pe dinainte, ori, în stilul lui Băsescu, nu-şi controlează vorbele. S-o luăm invers: poate că Iohannis şi-a ieşit din calmul său didactic de a explica, ori i-a “scăpat” adevărul – anume, că fiecare face politică externă de capul lui, şi el, şi Ponta. Mă întreb dacă nu cumva, neconsultîndu-l pe preşedinte (dacă o fi chiar aşa), Ponta i-o fi răspuns cu aceeaşi monedă preşedintelui, care îşi va fi asumat anumite responsabilităţi de politică externă fără să-l consulte pe primul ministru, în a cărui subordine este Ministerul de Externe… Nu ştiu care o fi adevărul, dar sursa posibilelor neînţelegeri este Constituţia României: Iohannis, ca şi Băsescu, se prevalează de faptul că aceasta îi acordă anumite drepturi executive.

Iar acum revin la preşedinţia USL, sau a noii USL. Înainte, PSD şi “vechiul” PNL constituiseră USL în primul rînd ca un “front comun” împotriva lui Băsescu. Pe parcurs, şi partidul acestuia, PDL, a devenit antibăsescian. E adevărat, acum gruparea condusă de PSD este la putere, iar celelalte două partide, şi ele antibăsesciene, s-au unit în “noul” PNL, rămînînd în Opoziţie. Dar numai parţial. În realitate, ele au o bună halcă din ciolanul Puterii: pe de o parte, o grupare puternică în Parlament; pe de alta, însuşi fostul lor lider în fruntea ţării, noul voievod al României. Aşadar, Iohannis nu s-ar putea crede, acum, dublu preşedinte – şi al ţării, şi al partidelor ce au compus USL?! Ar fi o performanţă formidabilă, pe care nu şi-a putut-o permite Băsescu. De ce? Vorba lui Iohannis: ghinion…