Budapesta îşi continuă programul revanşard

Parlamentul ungar a votat ca anul 2020 să fie „anul solidarităţii naţionale” pentru că se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Trianon. Tratatul de pace încheiat de Ungaria cu puterile învingătoare din Primul Război Mondial a fost semnat la 4 iunie 1920, fiind actul istoric prin care Transilvania a revenit României.  Hotărârea a fost luată în spiritul responsabilităţii prevăzute în Constituţia Ungariei, „ţinând cont de problemele politice, economice, juridice şi psihologice create de acest tratat de pace, nerezolvate până în prezent, dar în acelaşi timp, bazându-se pe credinţa de dăinuire a maghiarilor de peste hotare şi apreciind rezultatele politicii de unificare a naţiunii, fără modificarea graniţelor, în mod paşnic, începând din 2010”.

Nimic nou: hotărârea luată de forul legislativ ungar nu este altceva decât o continuare a programului revanşard-revizionist antiromânesc “Nem, nem, soha!”, prin care s-a respins Tratatul de la Trianon din 1920.

Imediat după încheiera tratatelor de pace, Ungaria a declanșat o virulentă propagandă iredentistă. În prima fază, acţiunile iredentiste au vizat reintegrarea Ungariei, iar ulterior au avut ca ţintă revizuirea granițelor. Această mişcare a fost reluată după 1989, având un singur ţel: destrămarea României şi unirea Transilvaniei cu Ungaria. În politica de revizuire teritorială, atât în perioada interbelică precum şi în ultimii 30 de ani, Budapesta a încercat să implice maghiarii din România, mobilizând în acest proiect toate instituţiile şi asociaţiile minorităţii maghiare din Transilvania. Toate regimurile din Ungaria, indiferent de perioade, au considerat elitele politice maghiare din ţările vecine ca parte a clasei politice maghiare, iar partidele acestora au fost încurajate să se înscrie în politica naţională maghiară.

Cel mai recent exemplu în acest sens este scandalul iscat în jurul cimitirului internaţional din Valea Uzului. Modul în care au evoluat lucrurile a arătat că totul s-a desfăşurat după un plan bine pus al punct de Budapesta, la care au achiesat fără nicio ezitare liderii tuturor partidelor politice maghiare din România. Nici acest scandal nu a ieşit din nota iredentistă şi separatistă. Concludent în acest sens este discursul susţinut de István Csomortányi, preşedintele PPMT, cu ocazia mitingului desfăşurat săptămâna trecută la Miercurea Ciuc. “Nu avem nevoie de guvernatori în Transilvania, din acest motiv cerem demisia prefectului Jean-Adrian Andrei (prefectul de Harghita)! Nu pot fi responsabilii judeţelor noastre persoane care nu reprezintă interesele populaţiei locale. Nu avem nevoie de tutela Bucureştiului, nici de tutela ministerului, şi din acest motiv solicităm ca cimitirul militar din Valea Uzului să fie lăsat proprietarului de drept, comunei Sânmartin”, a transmis István Csomortányi, preşedintele PPMT. După cum se vede, obiectivele sunt clare: „nu avem nevoie de guvernatori în Transilvania”; „nu avem nevoie de tutela Bucureştiului, nici de tutela ministerului”. Întrebarea care se pune e ce face Bucureştiul la toate aceste provocări, care, cu siguranţă, se vor intensifica în contextul împlinirii a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. E drept că după ce Parlamentul ungar a votat ca anul 2020 să fie „anul solidarităţii naţionale”, Ministerul Afacerilor de Externe din România a avut o reacţie în care arăta că „orice încercare de rescriere a istoriei și de aducere în discuție a unor poziții revizioniste este inacceptabilă” și că aceasta nu se potrivește realității Europei secolului XXI sau ambițiilor de cooperare bilaterală. Acest lucru nu este însă suficient pentru că Ungaria nu va înceta ofensivă violentă dusă “la baionetă” împotriva României. Aşadar, ţara noastră trebuie să gândească un plan de măsuri concrete pentru a putea potoli propaganda revizionistă dusă de Ungaria.

Cosmin PURIȘ