Boală lungă, moarte sigură

Cosmin PURIŞ

Mă surprinde, realmente, poziţia preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la trecerea României la moneda unică europeană. Până acum, în discuţiile publice au fost avansate mai multe termene privind adoptarea euro. Iniţial s-a vorbit de 2014 iar apoi s-a lansat ca termen ianuarie 2015. Sub acest aspect, lucrurile păreau că se clarifică începând cu 2014. Guvernul înştiinţa oficial, în acel an, Comisia Europeană că doreşte să treacă la zona euro în ianuarie 2019, când România va prelua în premieră preşedinţia UE. Klaus Iohannis, după ce a fost ales preşedinte al României în decembrie 2014, a venit să-şi spună şi el poziţia cu privire la acest obiectiv. Astfel, prin mai 2015, Controceniul anunţa că va organiza consultări pe acestă temă cu partidele politice, arătând că se doreşte adoptarea unei strategii naţionale de trecere la euro şi a unui calendar riguros de măsuri, care să asigure României un parcurs economic stabil şi predictibil. Aveam oarecum o viziune unitară la nivelul Executivului şi Preşedinţiei României în privinţa procesului de asumare a mondei euro. La un an şi jumătate de când se arăta hotărât să mobilizeze factorii responsabili pentru a duce România în primul cerc concentric al Uniunii, Iohannis vine să ne anunţe cu totul altceva. Ceva care ar trebui să ridice anumite semne de întrebare cu privire la felul în care preşedintele gândeşte evoluţia României în UE. Întrebat la Cluj-Napoca, în cadrul dezbaterii „Uniunea Europeană între dezintegrare şi reformare”, dacă estimează o dată anume la care România va aborda moneda unică, Iohannis dă un răspuns cel puţin surprinzător: „nu mi se pare problematic să nu punem acum un deadline – când vrem să intrăm”. O schimbare radicală de viziune a preşedintelui pe acest subiect! O atitudine surprinzătoare şi de neînţeles. Şi asta cu atât mai mult cu cât, în cadrul aceleiaşi dezbateri, preşedintele vorbea de necesitatea stabilirii cu adevărat a obiectivelor importante pe termen lung. Tot el arăta că „dorim să fim parte a nucleului de integrare al Uniunii”. Pornind de la această abordare, binenţeles, că nu ai cum să te gândeşti la altceva mai important ca obiectiv de ţară în raport cu UE decât la aderarea la Zona Euro. Practic, o altă etapă în evoluţia României după aderarea la NATO în 2004 şi la UE în 2007. Acest lucru ar însemna pe de o parte integrarea completă în structura UE, măsuri clare de modernizare şi devoltare a ţării iar pe de altă parte ar contura mult mai bine rolul geopolitic al României în această zonă a Europei, marcată de tot multe frământări. Cum să vorbeşti despre stabilirea obiecitvelor importante pe termen lung fără să incluzi aderarea la Zona Euro?! Se pare că pentru Iohannis acest lucruri nu sunt importante, preferând să lase în voia sorţii acest obiectiv strategic. Sau altfel pus: boală lungă, moarte sigură! Probabil că cel mai înţelep ar fi fost ca Iohannis să tacă şi să iniţize o dezbatere publică pe această temă. Dacă făcea astfel de demersuri, cu siguranţă semnalul pe care-l primea de la români era cu totul altul, mai ales că, potrivit unor sondaje, peste 60 la sută dintre români vor euro, fiind cei mai optimişti europeni în acest sens.

P.S. Norocul României a fost că nu l-a avut preşedinte pe Iohannis la sfârşitul anilor 90, când se fixa ca proiect de ţară integrarea în NATO şi UE. Poate şi atunci, ca acum, ar fi venit să ne spună că „nu mi se pare problematic să nu punem acum un deadline”.