Biserica Ortodoxă, dușmanul neagresiv

Constat că oricât s-ar implica, Biserica Ortodoxă nu cade în picioare chiar dacă lumea aceasta ar trăi numai pe verticală.
Problema este că lumea se angajează mult prea mult pe orizontală și pierde din vedere scopul ei, întoarcerea la origini. Pe cea mai cunoscută și poluantă rețea de socializare abundă inclusiv știrile în care Biserica Ortodoxă Română, prin reprezentanții ei, în speță slujitorii, ajutați de voluntari, este foarte activă în această perioadă, dar, spre deosebire de informațiile denigratoare, acestea nu fac rating, nu primesc nici like-uri și nici distribuiri, iar în multe cazuri, comentariile lipsesc cu desăvârșire. Din știrea că IPS Pimen al Sucevei și Rădăuților s-a îmbolnăvit cu noul coronavirus, că ierarhul are 90 de ani și riscul unui deces este foarte crescut, cârcotașii au reținut doar că acesta a fost transportat cu elicopterul la București. Ca un rege. Prilej pentru adversarii declarați și nedeclarați ai BOR, acești retardați spiritual, de a „confecționa”, înțelegându-se prin aceasta recodificarea informației, tot soiul de pilde soioase asezonate sărăcăcios (căci există și o profundă criză de idei pertinente și sănătoase în spațiul românesc) cu păreri personale, efecte ale unor neuroni constipați, „vândute” ca sclipitoare în mediul online (și nu numai). Nu e altceva decât jeg peste jeg, a cărui sluțenie se vede limpede punându-l în lumina reflectoarelor.

În fond, hârtia, biata de ea, suportă orice, iar blog își poate face orice „scriitor” rebrănduit în blogger, acea persoană care navighează prin frontierele spațiului virtual ale internetului și care scuturându-și putința emană o pseudo-părere grosieră, diformă și pestilențială. Dragă internautule multilateral dezvoltat, gândește, nu te costă nimic! Nu-ți cere nimeni să fii laconic (concis și energic), ci măcar pertinent și nu atât favorabil. Altiminteri te validez ordură.
Un aeroport cu 2000 de persoane respirând același aer nu constituie o știre pe care mass-media s-o vândă ca fiind un act de iresponsabilitate nu doar din partea culegătorilor de sparanghel, ci mai cu seamă din partea autorităților. Dar o înmormântare cu nouă și nu cu opt persoane, neluând în calcul răposatul, așa cum prevede Ordonanța Militară, e un motiv suficient de întemeiat pentru a întocmi dosare penale și a împărți amenzi. Frumos fardată din taste, informația devine știre de scandal și un nou motiv de a arăta cu degetul vinovații. De cele mai multe ori scrise stângaci de „farisei”, în baza unor surse cel puțin îndoielnice, aceste știri reușesc, cum-necum, să-i stârnească și mai mult pe românii agnostici, mâncători de rahat cu polonicul de la popotă, categorie în care se încadrează aceia neumblați pe la biserică decât de nevoie. Cauzele atitudinii negative a oamenilor față de biserica ortodoxă sunt multiple, dar îmi vin în minte formalismul născut din întrebarea „Oare există Dumnezeu?”, neînțelegerea pe deplin a creștinismului și înțelegerea greșită a semnificației Sfintelor Taine, prin care Cel care le-a instituit Se prelungește în noi, rămânând în continuă stare de dăruire. Mă opresc, fiindcă deja presimt că pe mulți i-am pierdut. Cât de tare greșesc afirmând că pentru unii, Biserica nu e altceva decât o structură obligată să îndeplinească anumite necesități ori servicii religioase?
Deunăzi l-am auzit pe unul din cei mai curtați jurnaliști români, „celebrul” Cristian Tudor Popescu, care în accepțiunea subsemnatului le știe pe toate și nimic, vorbind despre Dumnezeu, chip și asemănare (prosopo kai omoiotita) pronie și iconomie (cuvinte care îi sunt străine) și am constatat că acesta, aventurându-se pe un teren minat, își bate piroane de cauciuc în talpă. Așadar, vine un gazetar din troposferă, care umblă ca un copil curios și neascultător la cutiuța cu sensibilități și aspiră cu forța unui furnicar la „pomul cunoștinței binelui și răului”, se întinde mai mult decât îi permite plapuma cunoștințelor teologice și redefinește pescuirea minunată în ape prohibite. În cazul domnului CTP, epectaza este o contraepectază, fiindcă sufletul lui se află într-o mișcare descendentă către treptele superioare ale plenitudinii harului și îndumnezeirii. Afirmând că Dumnezeu nu este nici bun, dar nici rău cu oamenii, dar că pur și simplu nu-i pasă de creație, CTP propune un regres în virtute și acțiune, o expirație spre desăvârșire. Răsturnând crucea și spălând putina, stârnește societatea cu întrebarea „Pe cine vreți să eliberez?” Societatea secularizată nu este invitată să aleagă, ci pur și simplu să lovească cu forța barosului în marele dușman al românilor. Iar aceștia au nevoie de unul neagresiv, pe care să-l hărțuiască. Biserica Ortodoxă joacă rolul sacului de box. E un meci cu o singură regulă: doar sacul o încasează. Biserica e ca Sfânta Lumină de la Ierusalim, nu arde pe nimeni, ci numai încălzește. Oameni buni, bisericile sunt goale de credincioși în această perioadă, dar gol este și mormântul. Unde este Hristos, domnule Cristian Tudor Popescu, care știe că Dumnezeu nu e nici bun, nici rău, ci nepăsător? Imaginea Bisericii Ortodoxe ca inamicul public numărul 1 a devenit o constantă în societatea românească, care, repet, are nevoie de un țap ispășitor, un vinovat care ripostează ca un miel adus la junghiere. Pandemia de coronavirus este scuza (im)perfectă pentru a șifona și mai mult imaginea Bisericii. Leșinată lângă Sfântul Altar, lelea Florica a deschis cutia Pandorei, iar epicentrul coronavirusului în România a devenit Biserica Ortodoxă. E grav, oameni buni, că nu doar Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească e lovită, ci și credința. Mă opresc, dar să știți că sunt un bun încasator, așa că îi invit pe „bisericoșii” altarelor de-acasă să ia poziție de drepți. Eu mai am argumente, „nepricepuților și zăbavnicilor cu inima”!