Băsescu – la taclale cu Orbán

Ilie CĂLIAN

Vineri, prim-ministrul Ungariei, Orbán Viktor, a făcut o vizi-tă „particulară” la Cluj-Napoca, la un liceu maghiar modernizat cu fon-duri guvernamentale ungare, iar apoi a fost invitat, la o „întîlnire cu caracter privat”, la Cotroceni, de către preşedintele Traian Băsescu -în virtutea vechii lor prietenii. Desigur, ne putem întreba de ce prim-ministrul ungar nu a făcut o vizită oficială, pentru a strînge „relaţiile de prietenie”, ocazie cu care s-ar fi putut întîlni oficial cu prim-ministrul Victor Ponta şi chiar cu prietenul său Traian Băsescu. Trec peste acest „mister” diplomatic şi citez din declaraţia preşedintelui Bă-sescu: „Ştiind că vine la Cluj, l-am invitat să vină şi la Bucureşti, ocazie cu care să discutăm evoluţii legate de relaţia româno-maghiară, de modul cum unii politicieni maghiari abordează probleme care ţin de Constituţia României şi, în general, chiar riscuri cu privire la buna re-laţie româno-maghiară”. Să observăm că preşedintele României foloseşte exclusiv cuvîntul „maghiar” , evitînd cuvîntul exact, care-l defineşte pe interlocutorul său, acela de prim-ministru „ungar”. Tragem concluzia că discuţii-le au depăşit aria relaţiilor dintre cele două ţări, referindu-se la toată maghiarimea – din România, din Ungaria, din lume. Probabil aşa va fi fost, întrucît îmi imaginez că preşedintele ştie să facă deosebirea dintre cuvîntul care defineşte etnia (maghiar) şi acela care se referă la statalitate şi cetăţenie (ungar).

Subiecte de discuţie există destule – de la cele ale relaţiilor dintre cele două ţări, la poziţia fiecăreia în anumite probleme dinlăuntrul Uniunii Europene sau faţă de probleme internaţionale şi pînă la modul cum unii politicieni maghiari, cetăţeni români sau unguri, atacă fundamentele Constituţiei României, atacuri care implică anumite „riscuri” pentru relaţiile dintre România si Ungaria. Iată,de pildă, două documente recente: „Transilvanizarea României. Regiuni autonome, Românie Federală, pace socială între majoritate şi minorităţi”, elaborat şi făcut public de Partidul Popular Maghiar din Transilvania, şi „Statutul Special al Ţinutului Secuiesc din România”, elaborat ca proiect de lege de către UDMR. Ambele documente au fost prezentate public înaintea ale-gerilor prezidenţiale, la care fiecare dintre cele două partide ale maghiarimii române şi-au desemnat propriul candidat.

PPMT vorbeşte despre o „patrie ardeleană comună”, diversiune începută şi intens vehiculată după Primul Război Mondial, trecînd mai de-parte, la ideea federalizării (Transilvania, Moldova şi Muntenia), amintindu-ne (celor informaţi despre istoria secolului XX) de „sarcina” trasată de URSS comuniştilor români imediat după 1924: autonomia regiunilor istorice, pînă la desprinderea de statul român. E adevărat, PPMT afirmă, în bătaie de joc: „federalismul leagă diverse regiuni şi comunităţi”, ca şi cum „centralismul” le-ar diviza! Intenţia este, de fapt, clară: un capitolaş din acest program se întitulează „Afaceri externe autonome”, adică „legături oficiale cu regiuni din alte ţări, fără intervenţia administraţiei centrale”. De altfel, şi în alt capitol lucrurile sînt clare: „federaţia internă a regiunilor creată astfel va putea „desena” acele hotare istorice care vor transforma ţara în federaţia unor state membre”. Inutil să mai comentez intenţia de a transforma Transilvania într-un nou stat.

UDMR a propus un proiect de lege care ar urma să fie adoptat de Parlament. Numai că ultimul articol, 97, nu mai permite Parlamentului să revină asupra legii: „Statutul de regiune autonomă a Ţinutului Secuiese poate fi desfiinţat numai printr-o lege constituţională şi numai în urma unui referendum organizat în Ţinutul Secuiesc, cu această temă”. Interesant este Preambulul acestei legi. Aici UDMR invocă „angajamentele asumate de reprezentanţii poporului român la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”, că „fiecare Popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sînul său”. Am prezentat pe scurt, în numărul anterior al ziarului, o încercare de clarificare a problemei. Revin doar cu o precizare: UDMR include, în ci-tatul de mai sus, un fals: la 1 decembrie 1918, 1a Alba Iulia nu s-au adunat reprezentanţii poporului român, ci doar ai majorităţii româneşti din Transilvania, nu din întreg statul român, aşa cum s-a constituit în baza tratatelor de pace de după Primul Război mondial, şi nici nu au avut statut de parlament ori constituantă, nefiind nici măcar cetăţeni ai acestui stat. Mai invocă UDMR un „argument”: că „minorităţile)co-munităţile naţionale)istorice autohtone din România sînt factori constitutivi ai statului român”. Să ne amintim doar că minoritatea maghiară, în numele căreia vorbeşte UDMR, nici n-a participat la Marea Adunare Naţio-nală de la Alba Iulia, nici n-a recunoscut unirea necondiţionată în Re-gatul României – ba chiar, imediat după decembrie 1989, UDMR nici n-a recunoscut Constituţia României.

S-ar putea crede că cele două „documente” reflectă două concepţii diferite ale unor „elite” ale maghiarofonilor din România. De fapt, ele se completază unul pe altul: federalizarea cerută de PPMT nu exclu-de existenta unui ţinut secuiesc autonom. Poate că Traian Băsescu se va fi gîndit să discute cu prietenul său Orbán Viktor aceste probleme. Nu ştiu, însă, de ce aceste atacuri grave la Constituţia României nu au fost discutate oficial de preşedintele Băsescu cu preşedintele Ungariei, dar şi cu prietenul său Orbán, încă dinainte ca acestea să apară ca progra-me de campanie electorală prezidenţială.