Bahamas

 RADU VIDA

Ştiţi parodia cântată? „Aşa-mi vine câteodată/S-o fac în Bahamas lată”. Cu un off/shore. În traducere liberă, cine îşi permite asemenea lux. Sigur că Paradisul nu poate arăta aşa. Pentru că, în Bahamas, cele 700 de insuliţe din apropierea Cubei sunt populate cu… sclavi. Sau, mă rog, cu urmaşii acestora. Că, zice, ţara şi-a obţinut independenţa. Faţă de Marea Britanie. Doar că şi-a păstrat suverana: Elisabeta a II-a (!?!). Graţioasa regină a tuturor brexitiştilor şi nu numai, echidistantă faţă de supuşi.  Îi jupoaie pe toţi. Da’ nu la fel!

Acuma, noi nu vrem să sugerăm că Majestatea Sa ar avea ceva în mânecă de ascuns în ceea ce priveşte Paradisul acesta terestru. Şi uman, vreau să zic. Doar că, acolo, în vecinătatea coastelor Floridei, banul circulă nestingherit, fără a se teme nici măcar de fiscalizaţii Regatului Unit. De vină pentru toate aceste matrapazlâcuri care se petrec e… Columb. Râdeţi? Nu aveţi de ce. Navigatorul a fost cel care a pus piciorul aici, când a plecat spre cele Americi. Şi el ar trebui să fie recunoscut ca primul pământean care a făcut un ban aici, extrateritorial (off-shore).

Să vedem:

Aici locuiesc vrea 200.000 de urmaşi, cum spuneam, ai sclavilor, răpiţi de către corsarii englezi. Dar insula este împânzită cu… 170.000 de companii. Mici, mici! Cutiuţe de chibrituri, nu altceva. Nici că le trebuie mai mult spaţiu vital. Pentru că, în Paradisul terestru nu circulă decât virtualul. Cu specificaţia: dolar. „S”-ul acela spintecat de două linii paralele, semn că se şi poate, dar nici nu e voie.  Companiile astea încap, cu alte cuvinte, într-un cip. Care ascunde, cât de bine poate, proprietăţi şi bunuri, asigură confidenţialitatea structurii acţionariatelor, care – nu-i aşa? – trăiesc  bine-mersi, în altă parte decât între furtunile Atlanticului. Şi, mai ales, dă acces la pieţele financiare şi nvestiţiile babane din toată lumea asta mare. În… mic, cum spuneam.

Nu se vede, nu se aude!

Foştii sclavi, servitori; actualii corsari – prin cele funcţii barosane, în Statele Unite ale Americii, Elveţia, Germania ş.a.m.d. Lume bună, ce mai! Aşa că, de la tata Columb cu… romul în fizic (de a uitat să lase o plăcuţă bilingvă în loc de în drumul lui spre SUA), a venit şi promovarea femeii în Paradis. Pre numele ei Neelie Kroes, fost comisar mai ceva decât comisarii ce şi-au lăsat degetele ampretate de unsoarea din Urali şi Carpaţii. Se ocupa, pe vremea vestitului corsar Barroso, de concurenţa în UE. Muiere straşnică, ce mai! Atâta doar că era şi directoare la Nassou, capitala Bahamas. Femeia făcea naveta virtual, desigur, între Haiti şi Republica Dominicană. Şi n-a spus nici… mâc la Comisia. Cea cu integritatea Bătrânei Doamne, Europa. I s-a uitat sub fustiţă cei de s-au adunat în Consorţiul Internaţional al Ziariştilor . Şi ce să vezi? În loc de bikini – purcoi de bani! Să saturi Americile toate şi ceva din Asia. Tanti era directoare. Dar ea zice că nu şi nu. Cinci ani a stat Neelie în fruntea clasamentului ce desemnau pe cea mai influentă femeie din lume. Făr crăiţari? Cu bani de la întreţinerea blocului din Ferentari? Poate. Să vezi ce frumos ştia Barroso să vorbească despre corupţie şi lupta împotriva ei. Dar omul nostru din Portocalia n-a mânca usturoi. Aşa că are guriţa… lavandulă.

Sau levănţică?

Şi noi vrem ca bietul demnitar, cu pantalonii rupţi acolo unde a zis bădia Cristoiu să fie cinstit-lacrimă? Naivităţi într-un picior, ghici ciupercă ce-i? Sau… cine.