Avem cu cine lupta!

Presa.

Scrisă, vorbită sau văzută, aceste mijloace de comunicare în masă au

avut un rol deosebit de important. Aş spune: în dezvoltarea societăţii, asta dacă ar exista şi perspective pentru o asemenea abordare. Dar, după cum se poate vedea, nu există!

Alegerile din Franţa…

Aş putea fi de acord cu majoritatea analiştilor şi să mă alătur corului care foloseşte sintagma „importante”, visavis de acest scrutin. S-au bălăcărit candidaţii, au manipulat, au minţit şi şi-au adresat cuvinte grele. Luptau, până la urmă, pentru o slujbă. Şi nu una oarecare. Nici nu mai contează cine a fost mai ordinar, cine a păcălit, cum şi-a asezonat discursul. Până la urmă, toţi se îmbracă în frac şi-şi pun mănuşi albe, dar mânjesc clanţa cu fecalele adversarului; se dau domni/doamne, dar, în definitiv, nu sunt decât nişte păcălici sadea. Pentru că metodele au fost/ sunt asemănătoare:

Eludarea presei tradiţionale!

„Candidaţii la alegerile prezidenţiale din Franţa s-au debarasat de constrângerile mediatice cu ajutorul reţelelor de socializare, care le permit să-şi promoveze mesajul…”, relatează AFP. Şi, undeva mai departe: ”… aspiranţii la preşedinţia Franţei s-au orientat spre Facebook, Twiter şi YouTube, întrucât reţelele de socializare le permit să nu mai depindă de intermediari şi să se adreseze cetăţenilor fără a fi nevoiţi să mai răspundă întrebărilor puse de ziarişti”. Explicaţia îi aparţine specialistului în comunicare publică Philippe Maarek şi, credeţi-mă, are mare dreptate! De ce? Pentru că, neîndoielnic, ziaristul – indiferent de opiniile personale – este om. Şi, chiar dacă aparţine uneia sau alteia din orientările politichiei, pune acele întrebări care interesează marea majoritate a alegătorilor. Iar dacă, prin manipulare, jurnalistul X nu pune întrebările interesate de dreapta, să spunem, vine jurnalistul Y, care combate cu uneltele stângii.

Au fost şi alte situaţii în care candidaţi la diferite funcţii au apelat la mediile de socializare. Libere, cică. Să minţi în voie, să spui numai ce-ţi convine, să turui despre acele programe care aduc voturi. Fără să fii întrerupt de tot felul de jurnalişti cârcotaşi. De data aceasta, însă, Le Pen şi Macron au exagerat. Şi e adevărat că dacă Franţa strănută, Europe are guturai. Au stat candidaţii pe on-line cât e ziua de lungă, nu s-au deplasat în mijlocul mulţimii şi, înaintea ultimului tur de scrutin, au avut o singură confruntare televizată (?!). Unde accentul a căzut mai mult pe temperatura ambientală, înjurăturile provenite din corturile de unde veneau candidaţii şi neimplicarea publicului. Nici măcar prin moderator.

Aşadar: de politicieni nu putem scăpa, dar nici jurnaliştii, nici masele de alegători nu se pot regăsi pe frontul comun al libertăţii făr’ de margini, acolo unde minciuna sună a adevăr, manipularea – o dulce bucolică, iar realitatea poartă textilele prefabricate ale unor cercuri interesate de a dispărea presa şi de a umple capetele populaţiilor cu inepţiile virtuale ale nimicului pentru noi, şi a binelui suprem pentru ei. E nevoie de presă pentru a-i ţine în frâu pe cei cinstiţi. Să nu devină nemernici.

Altfel…

RADU VIDA