Ajutor (parţial color)

Radu VIDA

De ceva vreme, se vorbeşte despre ajutorul pregătit de guvern pentru instituţiile media. Cum – se ştie! – butoiul cu miere nu-i prea mare, toată lumea se înghesuie să vîre mîna cît mai adînc. Şi să lingă cît mai multă substanţă îndulcită (citiţi, vă rog: bani).Treaba nu este simplă deloc, asta pentru că un ajutor este… un ajutor. Iar sumele care lipsesc din puşculiţa instituţiilor mass media este uriaşă.

Evident că, în acest context, mai marii zilei s-au gîndit la TVR. Instituţia care a prădat la bani cu nemiluita. Şi, se pare, a venit scadenţa. O gaură către creditori, care nu poate fi acoperită cu o… mişcare de pix. Punguţa guvernamentală din care se încearcă să se mai dreagă cumva busuiocul (?) este – după cum am spus – mică! Aşa că, pentru a distrage vigilenţa altora, s-a hotărît împărţirea banilor între toate televiziunile şi posturile de radio. Injust! Au strigat în cor BRAT şi IAA Romania. Un fel de organizaţii deasupra presei, în general. Dar şi a culturii, educaţiei etc. La prima vedere, entităţile menţionate au dreptate: să se dea şi presei scrise, şi on-line, şi revistelor de cultură, şi celor departamentale, private sau de stat! Să nu fie privilegiaţi nici unii, nici alţii: „ toţi producătorii de conţinut trebuie să beneficieze de ajutorul dat, nu doar posturile Tv şi radio”. Corect, am spune. Dacă n-ar exista cîteva de… „dacă”…

În primul rînd, premisa nu este bună. Instituţiile media, ca şi celelalte componente ale operatorilor economici, ar trebui să se descurce singure. Cu alte cuvinte: să existe o economie puternică, susţinută de serioase baze de producţie, care, la rîndul lor, să asigure şi componentelor mass-media reclama necesară pentru buna funcţionare. Apoi, ziarele şi revistele ar trebui să dovedească utilitatea lor publică, reală.Cu toată stima şi compătimirea pentru colegii care au ales să lucreze la ziare cu cîteva X-uri în coadă, nu mi se pare de interes public să înfăţişezi gagici goale doar pentru uzul bubelor de adolescenţi sau a unor viitoare contingente de încorporaţi. Nedreptatea este tot atît de strigătoare la cer, ca şi vestita includere a corurilor patriei în rîndul categoriilor creatoare (!?!) – fiind excluşi de la această masă, restrînsă, e drept, jurnaliştii. Mai trebuie specificat că, în loc de ajutoare vremelnice, mici şi inconstante, ar trebui să se înscrie în preocupările societăţii ridicarea continuă a “nivelului cultural al maselor”. Şi, în acelaşi timp, dezvoltarea apetitului pentru lectură. Nu ar fi numai în beneficiul susţinerii proprii a publicaţiilor, ci ar fi şi o investiţie în viitoarele generaţii. Pentru că, indiferent de forma de lectură, operaţiunea duce la adîncirea circumvoluţiunilor de pe creier. Şi, nu în ultimul rînd, ar trebui ca populaţia (educată la modul cel mai serios), populaţia, zic, să susţină, singură, nevoia de mass media. Nu ajutoarele mai mult sau mai puţin guvernamentale susţin asemenea activităţi într-o societate capitalistă. Ci selecţia naturală a valorilor şi nevoia omului de a se adăpa la surse media credibile.

Sigur: ajutoarele în orice domeniu sînt bine venie. Numai că, indiferent de buna credinţă, transparenţă şi echitate, discuţii tot se vor ivi. Nu de alta dar, în general, pomana nu poate fi egală, e mică (ca orice pomană) şi are efect doar de anestezie locală. Ameliorarea continuă a tuturor componentelor societăţii şi, mai ales nevoia reală, vor face ca unul sau altul din sectoarele operatorilor economici să-şi confirme viabilitatea. Altfel, totul devine o tristă prelungire citoplasmatică a falimentului.

O soluţie onestă există: reducerea impozitării informaţiei/ culturii/ educaţiei faţă de producătorii unor bunuri de uz curent ori de suflet…