Acoperiş

radu vidaRADU VIDA

Suntem cei mai tari în planificare. În proiecte, cum ne place să credem că, schimbând macazul, am schimbat şi mentalitatea. Toată povestea asta are (şi a avut) un defect major: ne propunem mult şi facem prea puţin, aşa că mai totul rămâne la nivel de vise. Sau pe hârtie. Tot un drac! Care, nu-i aşa, suportă multe. (Hârtia, nu Dracul). Dar asta nu ajută la nimic.

E totuşi, o performanţă că (şi) acest guvern opinteşte în a trasa linii de perspectivă. Nici nu chiar atât de îndepărtate. Asta pentru că problema pe care ne-am propus s-o comentăm, astăzi, reprezintă o prioritate.

Locuirea.

Au trecut, iată, 26 de ani, de când nu mai există coerenţă în această activitate. Dezvoltatori au… apărut. Şi, pe ici, pe colo, au şi făcut câte ceva. Evident, insuficient, aşa că multe familii s-au… constituit ca în vechea Chină: generaţii, tot sub acelaşi acoperiş! Norocul – dacă se poate spune aşa – a fost că demografia e în declin (mortalitatea mare, naşteri puţine şi plecări spre alte zări – cît încape!). Dar nu asta e soluţia.

E lăudabil, spuneam, că Guvernul gândeşte şi la aşa ceva: asigurarea unor locuinţe ieftine. Numai că vor şi altceva: eficienţă energetică, eliminarea cheltuielilor ineficiente din fonduri publice… Cum toate acestea ar trebui să se adauge la preţul convenabil şi, mai ales, suportabil din partea populaţiei mai sărace, treburile se complică.

Fondurile trebuie să fie foarte mari şi, în consecinţă, e nevoie de noi taxe. De acord. Numai că se prevede înfiinţarea unui Fond Naţional de Locuire. Asta înseamnă birocraţie, şpagă, căpuşarea banului public… Se preconizează şi procente din taxele aplicate transferului proprietăţii, din taxe pe anumite produse (ciment, spre exemplu), procent din chiriile proprietăţilor deţinute de stat ş.a. Dar şi procent din încasările pe case, apartamente şi terenuri ale primăriilor. Nu trebie să remarc eu că, în aceste condiţii, primăriile rurale pot fi închise. Acum! Că n-au bani de salarii, de una alta… iar dacă mai trebuie să şi dea!… Apoi, sunt probleme cu destinaţia acestor bani. Cică: vor fi stimulaţi dezvoltatorii! Ei, care fac bani buni din avansurile pe care le percep celor care-şi pot permite un acoperiş, cât de cât; ei care fac ieftin şi vând cât pot de scump; care… Pe urmă, se dau subvenţii pentru persoanele sărace şi pentru repararea (?!?) caselor cu probleme de structură ş.a.m.d. De ce acest ghiveci? Trecem peste faptul că o asemenea entitate ca Fondul Naţional de Locuire nu va avea nici un fel de credibilitate, mai ales când va emite obligaţiuni. Pentru că – pur şi simplu – toată lumea va şti că acestea nu vor fi onorate la scadenţă.

Neîndoielnic că târgul de acasă nu se potriveşte, mai niciodată, cu ce-i în piaţă. Dar guvernanţii vor ca, pe lângă tot ceea ce am înşirat să mai modernizeze şi zonele deservite ineficient şi rebilitarea cartierelor vechi; şi…

Nu e vorba despre locuinţe ieftine?

Şi dacă e aşa, de ce e atât de îmbârligată povestea celor care vor putea beneficia de aceste sume? În document, zice că vor beneficia cei cu salar mediu spre redus şi foarte redus! Adică: trecând peste faptul că venitul mediu este mult dezechilibrat între Cluj-Napoca şi Vaslui, să spunem, şi nici nu putem face vreo comparaţie între un oraş şi o comună mai acătării?

În consecinţă, amalgamul strică… acoperişul. Sigur că, poate, ar trebui să fie stimulaţi întreprinderile mari şi mijlocii, care (???) să construiască locuinţe de serviciu; să fie  date subvenţii pentru locuinţe colective la sate; fondul respectiv să se adune la consiliile judeţene, pentru ca nevoile locale să poată fi concretizate cât mai eficient.

Şi, mai ales, în loc de şuete politice sterile şi gagici goale … la gât, e nevoie de o serioasă şi responsabilă dezbatere publică pe subiectul dat.

Articole din aceeasi categorie