Acalmie

Deşi piața gazelor a fost liberalizată încă din 1 iulie, nimeni nu pare a se înghesui deocamdată să-și schimbe furnizorul, chiar dacă ar avea motive întemeiate să o facă. În bună parte asta se datorează și Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, care a catadixit doar cu cîteva săptămâni în urmă să publice un fel de îndrumar pentru clienţii care doresc să-şi aleagă un alt furnizor. Ce-i drept, Autoritatea a publicat pe pagina sa de internet o listă a tuturor furnizorilor de gaze, precum și prețurile practicate de aceștia, însă, în lipsa unei informări mai insistente, subiectul pare a fi căzut în desuetitudine. Nici declarațiile ministrului Virgil Popescu, care îndemna lumea să aleagă ce firmă dorește, în funcție de prețul și serviciile oferite, nu par a fi avut mai mult succes. Și nici noile reglementări, care permit unui furnizor din sudul țării să vândă gaze în nord, chiar dacă nu are un punct de desfacere în aria de 50 kilometri, așa cum trebuia până de curând.
De altfel, cei mai mulţi furnizori nu au anunţat nimic despre liberalizarea pieţei şi nici nu şi-au prezentat ofertele, deși au obligația legală de a face asta. Obligația, dar – se pare – nu și interesul. Iar, în lipsa unor sancțiuni, care ar fi trebuit să fie prevăzute și aplicate de aceeași Autoritate, lucrurile au rămas neschimbate. Așa că acum, la peste două săptămâni de la liberalizare, lucrurile stau cam ca înainte. Cu toate că există mai mulţi furnizori, majoritatea pieţei – undeva pe la 90% – este acoperită în continuare de două companii – ENGIE (care deţine fostul Distrigaz Sud) şi E.ON (care deţine fostul Distrigaz Nord) – al căror preţ nu este chiar cel mai mic. Iar celor două firme nici prin cap nu le-a trecut să scadă prețurile de vânzare, chiar dacă au fost amenințate mai mult sau mai puțin fățiș că vor avea de a face cu Consiliul Concurenței. Treabă care, evident, nu s-a întâmplat, amenințările rămânând în faza declarativă.
Însă, ceea ce e uimitor cu adevărat este lipsa de reacție a celorlalte companii, care nu par a se grăbi în a-și atrage noi clienți. Era de așteptat o ofensivă a companiilor care au argumente pentru a convinge potențiali clienți, măcar prin prisma prețurilor mai mici pe care le oferă. Dar, până acum asta nu s-a întâmplat. Este posibil ca de vină să fi lipsa de pregătire pentru noua situație, inclusiv a unei strategii de promovare și ca în viitor să asistăm la așa ceva, dar startul a fost ratat.
Pe de altă parte nici consumatorii nu par preocupați de subiect. Conservatori cum sunt și, probabil, prea puțin informați, românii preferă să stea deocamdată în expectativă. Ce-i drept acum există și alte priorități. Pandemia, eternele aiureli politice, deschiderea sau nu a restaurantelor, mersul sau nu în concediu, numărul de infectări sau de decese. Și mai este și vară. Consumul de gaz nu este la nivelul celui din iarnă, așa că facturile ard mai puțin la buzunar. Rămâne de văzut ce se va întâmpla mai încolo, când temperaturile vor scădea sub zero grade și criza economică spre care se pare că ne îndreptăm cu viteză se va simți cu adevărat. Însă, până atunci mai este. Până atunci, pe piața gazelor e aclmie.

Viorel DĂDULESCU

Articole din aceeasi categorie