A mai căzut un mit

Este greu de crezut cât de repede se schimbă lumea în care trăim. De când omenirea se tot joacă cu „revoluţiile ştiinţifice” avem parte de surprize de neimaginat doar cu câţiva ani în urmă. Una dintre ele: Elveţia ar renunţa la secretul bancar. Incorect: Elveţia a… renunţat la secretul bancar! Ştirea e un fapt divers pentru omul de rând, care-şi gospodăreşte banii în aşa fel încât să-i ajungă de la o lună la alta, dar dă frisoane barosanilor din toată lumea asta globalizată şi, desigur, instituţiilor financiare care-şi derulează „veniturile” prin băncile atât de sigure pînă mai ieri.

Şi de acum încolo vor fi sigure.

Valori păstrate în siguranţă, dobânzi corecte etc. Doar că taina tăcerii perfecte se schimbă. Administraţia elveţiană fiscală a anunţat că, din această săptămână a intrat în vigoare schimbul automat de informaţii între statele din Uniunea Europeană, alte 9 state şi teritorii (paradisuri precum insulele Jersey, Guermesei, dar şi Canada, Norvegia sau Japonia) au intrat în acest complicat dar eficient mecanism al vremurilor moderne. În doar câteva secunde, băncile elveţiene au primit informaţii despre milioane de conturi şi au oferit informaţii despre alte 2 milioane de conturi aflate în stricta supraveghere a lor.

Au fost dezvăluite numele, adresa, ţara de rezidenţă, numărul de identificare fiscală, ba chiar şi soldul contului şi veniturile de capital. S-au furnizat date şi despre 7000 de instituţii financiare, bănci, trusturi şi companii de asigurări înscrise şi obligate, totodată, să furnizeze date despre clienţii lor.

Ei, bine să nu vă închipuiţi că aceste informaţii vor ajunge pe toate drumurile şi vor fi afişate lângă preţurile alimentelor perisabile, spre exemplu. Nu! Statele şi instituţiile financiare care primesc asemenea informaţii trebuie să îndeplinească norme stricte, promulgate la nivel internaţional în materie de confidenţialitate şi securitate a datelor. Din păcate, şi spre marea noastră tristeţe, România şi Cipru sunt codaşele (iară?), care n-au reuşit să implementeze aceste norme de o deosebită importanţă pentru menţinerea, totuşi, a credibilităţii băncilor în care oamenii îşi depozitează averile. Poate… până în 2019, când 8o de state vor beneficia de secretele băncilor elveţiene, atât de bine păstrate de secole. Până mai ieri, însă, pentru că, de acum încolo, pungaşii nu se vor mai putea ascunde după intransigenţa secretului deplin, iar conturile oricăror nemernici vor fi accesate – în anumite condiţii, repet – de către cei care trebuie să ia măsuri împotriva circulaţiei banilor murdari, obţinuţi prin rapt, corupţie, jaf şi pradă de război.

Mitul care a murit astăzi este cel mai mare în domeniu, după acel an 2012, cînd s-a anunţat că băncile elveţiene nu mai deţin supremaţia în ceea ce priveşte siguranţa depozitelor. Atunci – vă reamintim – topul  celor mai sigure bănci s-a bazat pe utilizarea ratingurilor de credit pe termen lung acordate băncilor de către toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară: Finch, Moody’s şi Standard & Poor’s. Tot atunci, pe locul 1 ieşea detaşat banca germană KfW, locul 2 Banc Nederlandese Gementen (BNG), Olanda şi abia pe locul 3 Zuricher Kantonalbank, Elveţia. Cu specificarea că în topul celor 10 au intrat şi bănci din Asia, Australia şi  Franţa.

RADU VIDA