A înnebunit planeta?

RADU VIDA

Nu mai miră pe nimeni că, în satul ăsta global, unii nu mai ştiu de ei, iar alţii mor de foame. O mînă de oameni devin tot mai bogaţi, iar marea majoritate suferă de boli, malnutriţie, lipsuri de tot felul. Nu vreau să aduc discursul în zona derizoriului. Poate că cei cu averi considerabile muncesc pe rupte, poate că e dreptul lor să dea p’afară de bine ce le este. E şi acela un adevăr că semeni de-ai noştri, de aici sau de aiurea, caută să muncească şi nu găsesc ce. Sau lucrează şi sînt plătiţi atît de mizerabil, încît ar putea să umble după rădăcini şi clorofilă, susţinîndu-şi existenţa pe gratis. Şi mai sînt şi dintre aceia care fac realmente lucruri foarte importante, dar au un venit decent, mulţumindu-se să-şi vadă de treabă, fără a se gîndi că umplu teşchereaua altora cu rezultatele muncii lor.

Două ştiri, de o rară impertinenţă, m-au făcut să aştern rîndurile de faţă. Prima, vorbeşte despre o licitaţie. Gheata jegoasă şi puturoasă, frumos puţulită, a fotbalistului german Mario Gotze, gheata cu care, cică, a marcat unicul gol al echipei sale la Campionatul Mondial din Brazilia, a fost scoasă la mezat. Nu pe Oserul din Cluj, unde năcăjiţi lumii îşi etalează boarfele, cu gîndul la o posibilă bucată de pîine. Ci la o renumită casă de licitaţie. Atunci, Germania a obţinut al IV-lea titlu mondial, gheata cu pricina atingînd miraculos mingea cea rotundă în minutul prelungirilor (113, adică). Iar acum cineva a dat pe ea două milioane de euro! Pentru a fi drepţi pînă la capăt, trebuie să spunem că licitaţia a fost una de caritate, banii urmînd a fi viraţi unei organizaţii de gen „O inimă pentru copii”. Un final fericit, veţi zice, şi cu toate acestea, cîrcotaşul din mine trebuie să sesizeze că bogătaşul respectiv ar fi putut dona aceşti bani şi fără să achiziţioneze o mizerie de păpuci de fotbal. Dar n-a făcut-o…

Şi cunoscutul Batmobile, maşina care a făcut furori cu serialul din anii 1960, a fost scos la vînzare. Versiunea Barris Oldsmobile 88 a fost adjudecată cu suma de 4,2 milioane de dolari. De data aceasta n-a mai fost vorba de caritate. Nimeni nu a ajutat pe nimeni. Doar casa de licitaţie şi prea puternicul anonim, într-o competiţie pentru sfidarea celorlalţi. Nevoiaşi. Năcăjiţi. Ce nu ştiu cum să asigure o cină mai acătării pentru familiile lor.

Nu-i vorbă că se fac şi alte nebunii. Unii actori, vorbesc despre cei mai buni dintre ei, joacă o viaţă şi ajung la buza coşciugului plini de datorii. Fără o leţcaie. Sau suferind mereu de lipsuri. Alţii, pentru două replici, o privire galeşă şi o ţîţă p’afară, iau milioane, păcălesc fiscul şi sînt adulaţi de mase. Acelaşi lucru se întîmplă cu sportivii, care încasează milioane şi milioane, doar pentru că dau cu piciorul într-o băşică, conduc o maşina, fără să aibă bătăi de cap nici măcar cu nebunia traficului din marile aglomerări urbane, sau aruncă la coş şi obţin puncte pentru echipa la care evoluează.

Evident că trebuie răsplătite valorile. Evident că aceşti oameni aduc bani şi pentru puşculiţele altor semeni. Dar, pînă la urmă, un concurent de pe Formula 1 e tot… şofer; un fotbalist nu are nevoie de milioane pentru a vîrî mingea în poartă; un baschetbalist se descurcă şi cu o primă de 10 ori mai mare decît a unui strungar, să spunem, în condiţiile în care ultimul face din perfecţiunea meseriei lui pistoane pentru cele mai performante maşini ale planetei. Cît despre licitaţii… Ei, bine, nu cred că valoarea unui rubin ar trebui să crească doar pentru că a stat între sînii unei dive, după cum nici rochia pătată de nu ştiu ce mizerii prezidenţiale n-ar trebui să înnebunească o Americă, iar o mînă de oameni să pluseze pentru achiziţionarea ei.

Există dreptul fiecăruia de a sfida. Dar maniera în care o fac casele de licitaţii întrece orice măsură. Ca şi cei care, anonimi, ne amintesc mereu că există o bogăţie ascunsă privirilor noastre, de care profită doar unii.
De cele mai multe ori, pe nedrept.