798, 688, 741!

Vă propun trei cifre. Este adevărat, sunt statistici dar nu din cele care să ne bucure. Şi dacă tot nu ne bucură, atunci să le şi nuanţăm.

798 reprezintă numărul de cauze penale în care au fost implicaţi minori în 2017. În 2018 au fost 688 de cauze, în timp ce în 2019 s-au înregistrat nu mai puţin de 741 de cauze penale privind minorii. Supărător de multe, explicabile însă.

La nivel de învăţământ de masă, lucrurile au scăpat de sub control. Lipsa unor programe unitare şi coerente a mărit şi măreşte numărul minorilor care intră în conflict cu legea. Prime posibile explicaţii se regăsesc în filmele în care violenţa predomină, apoi în jocurile video (în marea lor majoritate cu tematică de o violenţă ieşită din comun), păcănelele…În mediul rural, vorbim despre abandon şcolar în masă. Muncile câmpului şi nu numai ele,  cer braţe tinere. Orele post câmp sau grajd se împlinesc la crâşma din sat, apoi în casă, un deţ, două deţuri şamd, ţuică sau vin nu mai contează. Consecinţele consumului de alcool se cunosc, nu insist asupra lor. O fac alţii, cu rezultate slabe însă.

Situaţia din mediul urban pare să fie alta. Este doar o impresie. Sunt tineri care şi-au făcut din intrarea în baruri un obicei constant. De aici şi până la comiterea de

infracţiuni nu este decât un pas. În plus, urbea are mai multe tentaţii, drogurile şi substanţele halucinogene numărându-se printre ele. Alcoolul, drogurile…cer bani, bani mulţi. Mai sunt şi tineri de bani gata, şi calea lor spre delincvenţă este deschisă. Se cunosc multe cazuri de beizadele şi copii de bani gata şi problemele lor cu legea.

Delincvenţa juvenilă în România îngrijorează. Ar trebui să-i îngrijoreze la fel de mult, şi pe aleşii naţiunii.  Aleşi care în aceste zile numai de tineri nu au timp. Nici nu au avut la modul serios, eventual putem vorbi despre bune intenţii pur teoretice şi atât. Practic nu s-a întâmplat nimic şi nici nu se va întâmpla. Aşa că s-a ajuns la o escaladare a delincvenţei juvenile, mă refer la vârste între 10 şi 14 ani, putând extinde delincvenţa până la 17 ani. Voi lua numai anul 2019, an în care au fost condamnaţi 741 de minori. Între faptele penale figurează  furturi, spargeri, tâlhării, infracţiuni rutiere, vătămări ale integrităţii corporale, infracţiuni de pornografie, acte de huliganism, lovituri cauzatoare de moarte, bullying, consum şi comercializare de droguri şi substanţe halucinogene, viol, tentative de omor…

Cauzele, specifice şi generale,  se cunosc, nu cred că trebuie să le repet. Pot aminti doar absenteismul şi abandonul şcolar datorat lipsei părinţilor sau lăsării copiilor în grija bunicilor, familiile dezorganizate, anturajele nesănătoase, lipsa legăturii între familie şi şcoală, tulburările de comportament, bolile psihice, infirmităţile şi bolile somatice, ereditatea poate intra şi ea în discuţie ca posibilă cauză, lipsa afectivităţii, sunt mult mai multe. Delincveţa minorilor şi a tinerilor devine sensibilă, mult mai sensibilă la metodele de intervenţie, de luptă cu ea dacă admiteţi cuvântul, atunci când intervine  controlul părinţilor, al instituţiilor educaţionale sau a serviciilor sociale. Cazuri în care tinerii devin recalcitranţi, nervoşi anxioşi, puşi pe “fapte mari”. Şi vedem cu ce urmări…

Ce fac aleşii naţiei? Se acuză unii pe alţii, se arată cu degetul blamându-se  zilnic, setea de  putere fiind mult mai importantă decât starea copiilor sau alte probleme.

Educaţia copiilor porneşte încă din anii copilăriei, din familie. Cum îi creşti, aşa îi şi ai. Necazul e altul. Necazul este că am ajuns să nu mai vorbim despre cei 7 ani de acasă. Nu putem vorbi nici de cei 6 ani de acasă. Uitaţi-vă la copii, majoritatea au deja telefonul lor, tableta lor, a le lua din mână generează  adevărate scandaluri, plânsete, urlete. Şi-atunci, de unde educaţie? La timpuri noi, metehne noi.

Datele statistice au deschis editorialul. Tot datele statistice îl vor şi închide, amintindu-vă că numai în perioada 2011-2015 în România au fost trimişi în judecată peste 20. 000 de minori, dintre care cca 15. 000 au fost condamnaţi. Dragi politicieni, aveţi de ce să fiţi mulţumiţi…

Demostene ȘOFRON