4 iulie la Cluj-Napoca

    În contextul evenimentelor petrecute ieri la nivel naţional, mai exact emiterea de către preşedintele României a decretului de revocare din funcţie a procurorului şef DNA Laura Codruţa Kovesi şi declaraţia făcută de aceasta pe fondul despărţirii de instituţia pe care a condus-o mai bine de cinci ani, am fost tentat ca în acest editorial să emit câteva opinii pe marginea acestor teme. Dar ce s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii la Cluj-Napoca mi s-a părut mult mai important decât orice se petrece în această perioadă pe scena politică din România, mai ales că în 2018 sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire. Despre ce este vorba?
    Excelenţa Sa Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România a ales să sărbătorească Ziua Americii în Cluj-Napoca. Este pentru prima dată în cei 100 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi SUA când ziua de 4 iulie este marcată în afara Bucureştiului. Cu siguranţă, momentul de la Cluj-Napoca nu a fost gândit întâmplător, prin aceasta dorindu-se a se transmite un semnal cu privire la rolul avut de SUA în evenimentele care au dus la actul de la 1 decembrie 1918 şi la formarea României moderne.
    După cum ştim cu toţii, adevăratul ‘’oxigen’’ care i-a ajutat pe românii din Transilvania să-şi atingă dezideratul naţional l-a constituit principiul   autodeterminării naţionale, cuprins în „Cele 14 puncte” formulate de preşedintele american Woodrow Wilson, în 8 ianuarie 1918. Pe acest fond, pe tot parcursul anului 1918, mişcarea de emancipare naţională a românilor transilvăneni a cunoscut o intensificare fără precedent, dezideratele acestora devenind cunoscute şi în Europa şi peste ocean. Ca efect, la începutul lunii noiembrie 1918, Woodrow Wilson a ţinut să-şi exprime cu fermitate sprijinul pentru împlinirea cauzei naţionale a românilor. Dovadă a gestului preşedintelui american este scrisoarea adresată de secretarul de stat american Robert Lansing însărcinatului cu afaceri ad-interim al României la Washington, din care aflăm că preşedintele Wilson transmitea oficialilor români intenţia Statelor Unite de a nu neglija „aspiraţiile poporului român din afara, ca şi din interiorul graniţelor Regatului”. ‘’Guvernul Statelor Unite are o simpatie profundă faţă de spiritul de unitate naţională şi aspiraţiile românilor de pretutindeni’’ – afirma Wilson – ‘’şi nu va neglija ca, la timpul potrivit, să-şi exercite influenţa pentru ca drepturile politice şi teritoriale juste ale poporului român să fie obţinute şi asigurate împotriva oricărei agresiuni externe”.
    Acest lucru spune totul despre cum vedea Woodrow Wilson viitorul românilor din Transilvania, iar faptul că la 100 de ani după acele evenimente ambasadorul SUA la Bucureşti alege să sărbătorească Ziua Americii în capitala simbol a Transilvaniei, Cluj-Napoca, nu face decât să arate încă odată încrederea şi susţinerea americanilor în ceea ce la 1918 s-a realizat cu sprijinul preşedintelui lor din acea vreme.
Cosmin Puriş

Articole din aceeasi categorie