Notre dames, avec respect!*

Incendiul la Notre Dame s-a „răcit” ca omul fără viață, ca dealtfel și subiectul legat de celebra catedrală din inima Parisului, însă francezii se confruntă cu o „inundație” de donații, catastrofă pe care președintele Macron nu are de gând s-o contracareze în nici un fel. Îndopat cu Prostamol, „mușchetarul” din fruntea Hexagonului nu și-a propus să urineze contra vântului. Prin urmare, ați căzut (sau poate nu) în capcana pe care intenționat am întins-o cu trafaletul, încercând să maschez sub o tonă de fard subiectul intervenției mele de astăzi. Și în care veți constata că mă țin cu…toate cele două mâini de promisiunea făcută sub jurământ în precedentul editorial, acela de a nu mai scrie nimic despre Notre Dame, din pricina căreia, repet, mi-am luat-o sub centură mai rău decât Lucian Bute în meciul cu britanicul Carl Froch. Exclamația din titlu nu este ironică, ci sinceră și le privește pe jucătoarele echipei României de Fed Cup, care din punctul meu de vedere, subiectiv în proporție de 101%, s-au calificat în finala competiției. Mai trebuie să convingem regulamentul, care dă dreptate Franței. Propun să dăm regulamentul în judecată nedreaptă și să inventăm criteriul de frumusețe în ecuația calificării. Iarăși subiectiv, voi spune că ale noastre sunt mai faine decât galicele.
Noi am plâns în cascadă pentru drama francezilor și Sena a ieșit din matcă, iar ei, ”Tenardierii”, au vărsat lacrimi de crocodil Lacoste, în sensul că au râs de noi ca jokerii la finalul întâlnirii din semifinalele Cupei Federației, a cărei miză a fost un loc în marea finală a competiției echivalentă a Cupei Davis. România în finala Cupei Federației rămâne încă un vis neîmplinit, dar ne putem consola că am fost mai aproape de ea ca niciodată. Am adulmecat-o ca un Bichon Frise cu trufa înfundată. Am fost mai aproape decât odinioară Florența Mihai și Virginia Ruzici. Ce ne-a lipsit să luăm locul Franței este șansa, care a ales logodna cu fetele lui Julien Benneteau, căpitanul nejucător al „cocoșilor galici”.
Întâlnirea de la Rouen a doborât în audiență nu doar turnul de pe Notre Dame, ci și recordul mondial în privința suspansului. Cu alte cuvinte, mai puțin meștesugite, am fost martori la o confruntare demnă de „careul de ași”, care în prețul biletului a inclus thriller din belșug, de parcă ar fi fost regizată de inegalabilul Alfred Hitchcock. Iar „vinovate” se fac componentele celor două echipe, „sancționate” aspru cu felicitări îmbuteliate într-o sticlă de champagne Dom Perignon.
Învinsă, România a demonstrat cu Teorema lui Pitagora că are potențial pentru a fi cea mai bună din lume, însă este împiedicată de propriile lipsuri. Adică nu are în dotare decât un singur exemplar din „robotul” numit Simona Halep. Și fac această afirmație nu în sens peiorativ, adică depreciativ, ci dimpotrivă. Simona a jucat aproape șase ore duminică, în ultima zi a semifinalei, trei în derby-ul cu Caroline Garcia și încă aproape trei în meciul de dublu, în care a făcut pereche (dar nu de ași) cu Monica Niculescu. Eu am obosit numai uitându-mă la cele două meciuri. Ale noastre doamne au „ars” pentru calificarea în finala Cupei Federației și constat că nu plouă torențial cu păreri de rău pentru eliminarea suferită. Continui să aplaud ca o focă de circ prestația României, exclamând „Notre dames, avec respect!”.

*- Doamnelor noastre, cu respect