30% zăhărel

Ilie Călian

Sînt sătul de “corectitudinea politică” încă din timpul comunismului şi nu văd de ce, acum, în acest “capitalism de paiaţă”, trebuie să continuăm cu această limitare a libertăţii spiritului critic. Doar pentru a maimuţări mode din occident – cît o fi acesta de strălucit?! Cei în vîrstă îşi mai amintesc cum, pe vremuri, era obligatoriu ca, în toate prezidiile să existe cîteva femei, mai mult sau mai puţin decorative, dar care să arate grija Partidului pentru “promovarea femeii” – paralel cu “promovarea tineretului”. Aşadar, nimic nou. Aşadar, aceeaşi lozincă propagandistică, avînd la bază alte motivaţii.

Acum, partidele noastre se înghesuie să preia pe nemestecatele formula “promovării femeii”, venită din occidentul “corect politic” (ca-re, pînă acum, a “dat în bară” şi cu multiculturalismul, şi cu “integrarea” ţiganilor estici, şi cu “integrarea” musulmanilor). Ni se spune că e musai să existe minimum 30% femei pe listele candidaţilor)candidatelor la algerile locale şi parlamentare. Ni se spune că trebuie să “lup-tăm”, împotriva discriminării femeilor în România. Mai mult, trebuie să “luptăm” împotriva discriminării salariale. Zicea o cucoană politicianistă că există o asemenea discriminare şi dădea ca exemplu învăţămîntul şi sănătatea, “sectoare” puternic feminizate, dar cu salarii mici. Aşa o fi?! Bărbaţii din aceste “sectoare” sînt automat mai bine plătiţi pentru că sînt bărbaţi?! Fireşte, respectiva caţavencă ignora un alt “sector” puternic feminizat: Justiţia. Aici, însă, veniturile (salarii şi felurite privilegii) sînt ameţitor de mari – deopotrivă la femei şi bărbaţi!

Păi, pare-mi-se, tot noi ne plîngem de faptul că e plină politica de incompetenţi (indiferent de sex). Ba, observăm că, în materie de corupţi şi puşcăriabili, recolta de femei nu este chiar mică – de la cuco-niţe cu posturi mai mici, la ministrese şi magistrate. Este firesc să ne întrebăm dacă simpla apartenenţă la sexul “frumos” este o garanţie a competenţei şi onestităţii. Răspunsul este clar: NU! Prostia, incultura, incompetenţa , lăcomia, ticăloşia, oportunismul nu sînt caracteristice doar unor bărbaţi, ci şi unor femei. (Dacă aş fi femeie, cred că mi-ar fi jenă să constat că am fost “promovată” doar pentru asta şi nu pentru ca-lităţile de veritabil politician, administrator, expert.)

De fapt, întrebarea este alta: cît la sută dintre femei sînt nu doar capabile profesional (inclusiv în profesia de politician), ci cît la sută dintre ele sînt dispuse să-şi sacrifice statutul de femeie (care naşte şi alăptează, ceea ce un bărbat nu poate face), pentru a se pune “în slujba naţiei”, în slujba electoratului, neglijîndu-şi, ine-vitabil, copiii, soţul, obligaţiile şi satisfacţiile familiale specifice.

Comuniştii au preluat “emanciparea femeii” de la capitalişti, de la cei care aveau nevoie de mai multă forţă de muncă. Angajare femeii era exact calea cea mai ieftină pentru a obţine aceste “braţe de lucru”. Industrializarea accelerată din România comunistă a aplicat aceeaşi reţetă, iar “promovarea femeii” oferea exemple de “egalitate”cu bărbaţii. Care este substratul agitaţiei europenilor pentru “promovarea femeii”? Cam acelaşi ca înainte, pe fondul îmbătrînirii populaţiei şi al scăderii natalităţii adică a crizei forţei de muncă autohtone. Goana după carieră a unor femei – care, acum, nu prea au grija unei case pline de copii – este o soluţie – mai exact, un paliativ, pentru că pune carul înaintea boilor. “Cariera”- uniex! – nu stimulează creşterea demografică (adică, a forţei de muncă), ci dimpotrivă.

Nu sînt, evident, împotriva accesului femeilor la muncă sau la politică: cine se simte în stare, s-o facă! Într-o lume în care femeile au acces la box şi sporturi şi mai violente, acestea îşi pot alege ori-ce carieră. Dar de aici pînă la a impune o cifră anume pentru funcţii politice este un pas foarte mare şi pe care o ţară cu adevărat democrati-că n-ar trebui să-l facă. Ori au dreptate cei care afirmă că o democra-ţie are nevoie, şi ea, de o leacă de dictatură sau măcar autoritarism, împachetat sub forma “drepturilor”?!

Deocamdată, la noi, problema reală nu este “promovarea femeii”, ci crearea de locuri de muncă, inclusiv pentru femei. Atunci, înafara maimuţărelii, au politicienii noştri (din PDL şi din PSD) motive serioase pentru impunerea a 30% femei pe listele alegerilor locale şi parlamentare? Au: manipularea electoratului! S-a constatat că, la această oră, populaţia României este prea puţin preocupată de politică, iar electoratul (cei care participă efectiv la vot) este tot mai re-dus. Aşa că această proporţie de 30% femei ar putea fi tocmai zăhărelul cu care ar putea fi adus la urne. Tocmai aşa se explică graba cu care cele două mari concurente s-au grăbit să fie atît de generoase cu cari-erele politice ale femeilor. Dar nu doar cele două mari partide: un fost lider al unui partid mare, astăzi lider al unui partid micuţ, s-a gră-bit să supraliciteze: cică ar trebui impuse cote de femei şefe şi în me-diul corporatist. Adică, dacă cineva îşi investeşte banii într-o firmă, este obligat să cedeze conducerea acesteia unei femei?! Mare e grădina ta, Doamne! Aştept ca mîine- poimîine, acest politicianist, sau alţii ca el, să decreteze obligaţia bărbaţilor să-şi facă operaţii de schimbare a sexului.

Pînă una-alta, să mai observăm ceva: se cere acel 30% pe liste. Dar nimeni nu se angajează ca acele 30% femei să fie pe locuri eligibi-le. Aţi înţeles “jmecheria” cu zăhărelul?