30 de ani de… cuvinte

Am ajuns la primul ziar liber care se tipărea la Cluj, cu numele de ”Adevărul”, în aceeași noapte de 22 spre 23 decembrie 1989 în care am ajuns și la Radio Cluj. Motivul era unul și același: lumea întreagă trebuia să afle că și aici a început Revoluția și că de acum suntem o nație de oameni LIBERI.

Cu un reportofon primit cu puțin timp în urmă de la sociologul prof. Paul H. Stahl, de la Sorbona, din Paris, și cu un aparat de fotografiat Zenit, din aceeași sursă, înregistrasem și fotografiasem tot ceea ce se întâmplase în ziua de 22 decembrie la Cluj-Napoca. Am sunat în Tipografie, noaptea, și m-am oferit să duc fotografiile (developasem filmele în casa cuiva cunoscut atunci, în mulțimea de manifestanți) făcute în fața fostei ”Județene de Partid”, la Catedrală și, mai apoi, la sediul fostei Securități. M-au primit, cu aceeași „bucurie revoluționară” pe care o aveam și eu în suflet, Maria Sângeorzan, Emil Luca și Carmen Cristian, care pregăteau primul ziar liber, de Cluj, „Adevărul”, care avea să apară în 23 decembrie.

Din Tipografie am ajuns la Radio Cluj, cu înregistrările de la manifestații, unde am fost primită cu aceeași bucurie, chiar dacă nimeni nu mă cunoștea, nimeni nu știa cine sunt, de unde vin…, ce gânduri am.

Am făcut „voluntariat” aproape nouă luni și la Radio Cluj, și la Adevărul în libertate (devenit mai apoi Adevărul de Cluj și, în final, Făclia). Am fost în casa lui Nicolae Ceaușescu, pe Primăverii, încă din 3 ianuarie 1990, de unde am transmis pentru Radio Cluj, iar mai apoi am publicat reportaje în Adevărul în libertate. Am fost la procesul lui Bobu, Dincă și Postelnicu. Am participat la toate manifestațiile din ianuarie-februarie 1990, de la București, dar și la mineriadele care au urmat. M-au găzduit, la București, pe rând, sociologul Henri H. Stahl și Anda Călugăreanu, în momente în care nu era deloc comod să găzduiești o persoană care astăzi este în casa lui Ceaușescu, mâine, printre soldați, la fostul sediu al CC al PCR, poimâine în casa în care a locuit Bobu, iar răspoimâine participă la manifestații anti-Iliescu. Asta, în momentul în care se vorbește, în țară, de teroriști, și nimeni nu știe, cu precizie, cine sunt aceia.

Am fost la Târgu Mureș și am scris și de acolo, dar și din Harghita și Covasna, imediat după evenimentele din martie ’90. I-am intervievat, pe rând, pe toți cei care au condus anchete de „aflare a unor adevăruri” – despre Revoluție sau despre evenimentele din Tg. Mureș.

În cei 30 de ani de presă (în care am fost când M. TRIPON, când N. TOMA, când Nică T. PIRON) am avut privilegiul și onoarea să cunosc, să intervievez și să aduc în paginile ziarului Adevărul în libertate / Adevărul de Cluj / Făclia personalități de prim rang ale politicii și culturii românești: Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Ion Rațiu, Doina Cornea, Romulus Vulpescu, Sergiu Nicolaescu, Ion Mânzatu, Ștefan Cazimir, Stela Popescu, Nicu Alifantis, Florian Pittiș etc. etc. Am fost (cred!) printre primii din presă care au avut interviuri cu cei care au alcătuit completul de judecată al lui Nicolae Ceaușescu – Dan Voinea, Mugurel Florescu, Gelu Voican Voiculescu. Am cunoscut și am adus în paginile ziarului Adevărul (în libertate, sau de Cluj) oameni aflați pe treptele cele mai înalte ale ierarhiei sociale, dar și pe cele mai joase, în nenumărate reportaje, interviuri, relatări etc. Au fost articole care s-au publicat integral, dar și articole ciopârțite sau aruncate la coș, ca ”necorespunzătoare”. Murise Ceaușescu, dar nu și ”grija față de cuvinte”…

Dacă, poate, am greșit în aprecieri sau în atitudini, a fost din necunoaștere sau din neștiință. NICIODATĂ nu am scris la comandă.

Ce rămâne, după 30 de ani? Cuvântul scris – și atunci când e drept și atunci când e strâmb. Dovadă a bunei credințe sau dovadă a nemerniciei. Oglindă a Cetății, dar și a propriei conștiințe. Martor al vremii și martor al Istoriei.

Ca jurnaliști, și eu, și ceilalți care astăzi scriu la ziarul Făclia, vom rămâne, aici, în Cetate, atâta vreme cât, încă, va fi nevoie de cuvintele scrise.

Monica TRIPON