2 Lei

Pe fondul scăderii tirajelor la principalele ziare din Republică, am primit un telefon. Un domn anonim şi revoltat, în acelaşi timp, mă trăgea de urechi şi spunea că domnia sa nu are « nimic cu cultura, dar chiar 3 pagini de cultură… » Reproşul venea de la faptul că ieri, cotidianul nostru a publicat 3 pagini de artă-cultură. O retrospectivă Eugen Gânscă (cu fotografii alb negru), aprecieri la cartea universitarului Traian Vedinaş , care scrie despre Simion Bărnuţiu-paşoptistul, apoi o repede privire asupra operei poetice a lui Marcel Mureşeanu, strânsă în două volume de aproape 2000 de pagini, anunţul unei conferinţe publice despre Centenarul Unirii şi Cioacele (de) la Satiricon – epigrame savuroase ; am consemnat şi faptul că scriitorul Cornel Udrea a primit premiul de excelenţă la Gala Amprenta Advertising, precum şi un anunţ despre Vizualia pentru 29-30 octombrie (+ fotografii color).

Nu e greu de văzut :

Materialele sunt „la zi”, respectă aria geografică în care „acţionează” Făclia de Cluj, sunt scrise nici mai rău, nici mai bine decât altădată: subiect, predicat, introducere, cuprins şi încheiere. Şi, cu toate acestea…

Nu ne-au murit lăudătorii.

Trebuie însă spus că strădania colectivului de aici se concentrează, zi de zi, asupra evenimentelor principale ce se desfăşoară în judeţul Cluj, având… extensii la nivel naţional şi internaţional. N-am să transcriu sumarul celor 12 pagini. Dar – vă asigur – că exceptând pagina de ”mică publicitate”, lumea are ce citi. Şi cancan-uri la ”zig zag”, şi analize de politică externă, şi curiozităţi în pagina 8, patru titluri care se referă la sănătatea noastră, sport, evenimente sociale şi alte trei de evenimente interne pe pagina 12.

Sigur că ziarul nu este al nostru, în sensul că ne-am asumat responsabilitatea să satisfacem toate – dacă se poate! – cerinţele şi exigenţele cititorilor noştri. Opintim, în acest sens, în fiecare zi. Şi asta în condiţiile în care, cititorul dă 2 lei pe producţia noastră (bună/rea), dar, cu siguranţă… jurnalistică.

Nu ne plângem.

Sau nu din această cauză scriu aceste rânduri. E nevoie însă de o reîmprospătare a doleanţelor pe care le are cititorul faţă de noi. În acest sens, avem rugămintea să ne scrieţi. Pe mail-ul redacţiei, la adresa de poştă, sau să ne telefonaţi. Şi să ne spuneţi dumneavoastră ce aţi vrea să apară în cele 12 pagini de ziar. Vă asigur că redactorii noştri (oameni cu doctorate, două facultăţi, masteranzi, colaboratori externi cu vastă experienţă) vor face tot posibilul să Vă satisfacă dorinţele. Fiţi însă realişti ! Cu cei 2 lei despre care vă spuneam, nu putem avea corespondenţi în Zanzibar, nici ştiri în Ouagadougu sau articole de analiză ca la New York Times sau Le Figaro.

Aşteptăm ! Şi…

Mulţumim.

RADU VIDA

Articole din aceeasi categorie