10%

Radu VIDA

Celor colegi de breaslă, cărora le place să împrăştie spaime, le spun doar atît: nu e de mirare! Klaus Iohannis a pierdut în, cele 9 luni de mandat prezidenţial, 22 de procente. Numai în ultima lună, plusînd un… minus de 10 %. Nu e nici „extraordinar”, nici „dramatic”, cum se exprimă, în aceste zile, analiştii. E în firea lucrurilor. Ba, să vedeţi ce se va întîmpla după trezirea din…beţie! S-au găsit atîtea scuze (din partea susţinătorilor) şi atîtea acuze (din partea opozanţilor), încît nu încerc să le reproduc. Şi, cu atît mai puţin, să le comentez. Iar procentul din titlu, nu are nici o legătură cu acţiunea „imobiliară” a preşedintelui, care, fost primar fiind, a atras asupra sa suspiciuni în ceea ce priveşte „acţiunea casa şi închiriatul”. Şi, zău, nu ştiu dacă detractorii preşedintelui au dreptate, cînd spun că au descoperit diferenţe între declaraţii pe hîrtie şi veniturile reale. Şi alte asemenea. Dar şi scăderea în sondaje şi chiriile din marile oraşe ale patriei m-au făcut să mă opresc la cifra 10.

De ce?
Pentru că, şi în acest domeniu de… activitate umană, şi aparent economică, păcăleala ţine sus steagul cinstei şi corectitudinii românilor.
Multă lume închiriază.
Nu o dată s-au constatat nereguli în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor de trai al celor care, obligaţi de situaţie fiind, dau bani mulţi pentru a avea unde să-şi pună capul pe o pernă. Există reglementări. Legi. Sînt stabilite, cu claritate, cuantumul ce trebuie plătit în urma obţinerii de venituri din acest fel de „afacere”. Există şi excepţii. Şi scutiri. Şi excepţii la… scutiri. Şi… dar ce nu există?! Vreau să spun că legea este clară. Şi – important! – nu „omoară” pe nimeni!

Preţurile percepute de fisc pentru închirierea apartamentelor şi garajelor, a terenurilor din intravilanul urban sînt decente. Cu mîna pe inimă! Şi, cu toate acestea, mai nimeni nu plăteşte. Unii ascund că au în gazdă studenţi, alţii că şi-au umplut garajele de produse agricole. Într-un fel de… gazdă stau şi muncitorii agricoli şi cei din construcţii, care, sezonier, sînt dislocaţi la diferite pensiuni. Au venit pentru muncă, firma le asigură loc de dormit şi mîncat (bineînţeles, la preţ negociat). Dar şi la mica înţelegere cu patronii-gazdă, care le dau micul dejun, să spunem, la un preţ şi cameră pe… „gratis”. Şi angajatorul-plătitor e mulţumit, şi nici hotelierul-gazdă n-a mîncat usturoi!

Şi trăiesc fericiţi, pînă la… primul control mai sever (Că ceilalţi? La mica ciupeală!). În schimb, aceşti păcălici cer, fără ruşine, drumuri mai bune spre pensiunile lor, gropi mai puţine spre apartamentele şi casele închiriate, scăderea taxelor pentru garajele unde nu ţin maşinile personale, ci ateliere de reparaţii pentru stricăciunile din cartier, sau legume, fructe, brazi şi alte cele, aduse spre vînzare.

De unde, nu-i aşa?, se percep chirii babane!
Mă obsedează, de la bun început, acel 10%, prezidenţiabil, cu sau fără gazdă. Aşa că vin şi-ntreb: din 300 de euro, să spunem, cît se percepe pentru un apartament, n-ar merita şi statul 10%? Întreb. Şi-mi răspund singur. Nu! Cel puţin aşa pare. Pentru că şi cei mai buni platnici anunţă că au în gazda „o rudă”, pentru care se angajează să plătească minimum-minimorum. Cu toate că apartamentul de 3 camere e înţesat cu 6 studenţi, care plătesc, fiecare, între 50 şi 100 de euro. Şi, după cum spuneam, fiecare proprietar încearcă să păcălească, să nu plătească, ba unii preferă să mituiască administratorul sau vecinul – posibili „turnători” la Administraţia Financiară. Doar de dragul de a păcăli Statul şi de a nu face aşa cum spune Legea:
După orice venit… bla, bla, bla!