10% pentru copii

Zilele astea, când mai toată suflarea țării este preocupată cu tot felul de treburi grozave și nemaipomenite – de moțiunea de cenzură a PSD-ului, de racolarea primarilor pesediști de actualii aflați la putere, de cine știe ce declarații ale vreunui politician obscur, de reglările de conturi ale duduienilor ori de meciul pierdut al CFR-ului – iată că s-a trezit și UNICEF-ul să deranjeze mai marii republicii cu niște chestii de care nu are nimeni chef.

Concret, UNICEF-ul s-a gîndit să spună că, exact în zilele astea, mai există la noi 400.000 de copii în vârstă şcolară care nu merg la şcoală, iar alții 50.000 sunt separaţi de familiile lor, motivele principale fiind sărăcia, violenţa sau abandonul. Lucrurile nu reprezintă o noutate, ba chiar au fost și sunt repetate, an de an, în diverse studii, statistici sau rapoarte. Unul dintre cele mai recente, al Băncii Mondiale, arăta că anul trecut aproximativ 4 din 10 copii români trăiau în sărărăcie, iar statisticile Eurostat avertizează mereu că România deține poziția fruntașă în Uniunea Europeană la număul de copii expuși riscului de sărăcie și excluziune socială. Situația este ultra-cunoscută, dar rămâne neschimbată, căci guvernanții noștri sunt ocupați cu lucruri mult mai importante. Dar, să nu mint.

Prin toamna lui 2016, de plictiseală probabil, guvernul de atunci a emis un aşa-numit Pachet anti-sărăcie, care conţinea o serie de măsuri, printre care screening medical la naştere, vaccinări gratuite, programe de prevenţie a părăsirii copiilor în unităţi sanitare, certificate de naştere pentru toţi copiii, creşe comunitare sau plata unor îngrijitori, rechizite gratuite pentru cei care beneficiază de tichete sociale sau acces gratuit în grădiniţe. Mai încolo, copiii ar fi trebuit să aibă parte de tot felul de programe de integrare şcolară, de genul „Şcoala-motor de incluziune în zonele defavorizate”, „Şcoala după şcoală” sau de “Prevenirea abandonului școlar prin sport”. Pentru cei peste 16 ani erau prevăzute programe de formare profesională, dezvoltarea învaţământului profesional şi tehnic sau un pprogram de “inserţie socio-profesională a tinerilor din sistemul de protecţie specială”. Aţi mai auzit ceva de toate astea? Sigur că nu, căci la noi este important să se facă planuri, proiecte și programe. Că, apoi, pe dânsele se așterne praful, nu mai contează.

Acum, UNICEF-ul propune un alt plan. Unul cu 10 măsuri. Prima este alocarea a 10% din fondurile structurale europene pentru proiecte dedicate copiilor şi utilizarea acestor fonduri pentru servicii sociale integrate. A doua este includerea principiilor „copiii pe primul loc” şi „niciun copil lăsat în urmă” în toate strategiile și planurile naţionale referitoare la copii. A treia măsură vizează constituirea unui grup de coordonare la nivel ministerial pentru copii, pentru integrarea strategiilor şi programelor de profil. Alte propuneri se referă la instituirea unui Pachet Minim de Servicii, prin care fiecare comunitate să beneficieze de un asistent medical comunitar, un asistent social şi un consilier şcolar, dezvoltarea de centre pentru servicii comunitare integrate, inclusiv servicii specializate pentru copiii cu dizabilităţi sau îmbunătăţirea serviciilor medicale de prevenţie.

Firește, n-am auzit nici un politician scoțând o singură vorbuliță despre toate acestea, așa că tare mi-e teamă că și pe ele se va așterne praful. Căci – nu-i așa? – la noi este important doar să existe planuri, proiecte și programe. Că, apoi…