1 miliard de euro

RADU VIDA

Cînd vorbeşti de asemenea cifre, ori nu contează, ori nici că se există.
Dar, vedeţi dumneavoastră, cînd e vorba despre proiect major de ţară…
Ministrul Daniel Constantin s-a supărat, însă. Şi vrea să vorbească cu Nini Săpunaru (Vi-l mai amintiţi? Nici ţigări n-a fumat, nici alcool n-a băut! Aşa că e indecent să vă legaţi de cavitatea lui bucală şi să ziceţi că pute. Ce de vocalize făcea, însă, pe orice temă!… Acu’, dacă şi-a găsit loc călduţ: şef la Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor, s-a potolit. Şi tace chitic). Ministrul agriculturii, însă vrea să facă un pact cu toate partidele. Şi… diavolii. Pentru că, zice el, aşa nu mai merge.

Sistemul de irigaţii a existat. Dar acum lipseşte cu desăvîrşire. Abia dacă se mai pot găsi urme… arheologice din cîţi bani am dat, tot noi, pentru ca seceta să nu afecteze culturile. Numai că acele vremuri au trecut, dacă zici, eşti imediat catalogat cel puţin nostalgic. Nu poţi însă să nu suspini, ca într-o telenovelă de proastă calitate (tautologie, doar pentru că toate filmele de acest gen sînt execrabile) şi să te uiţi, lung, la ce canale aveam, ce staţii de pompare, puteri instalate şi ce de apă binefăcătoare udau recoltele patriei. În paranteza la… paranteză trebuie spus că toate acestea s-au furat într-o mare veselie. De către cine? De către cinstitul popor român, cel care cere parlamentarilor să fie ca lacrima, poliţiştilor, ca răsuflarea de înger, şi judecătorilor imparţiali ca baba oarbă din legendă. Păi, dragilor, ei, aceste entităţi, vreau să spun, nu-s emanaţia acestui popor?

Dar să revenim la… irigaţiile noastre.
Anul acesta ne-a ars la degete. Căldura, vreau să spun. Şi a mai adăugat ceva la începuta deşertificare a unor întinse zone agricole. Cum nu se poate trăi numai din… istorie, trebuie spus că iniţiativa ministrului agriculturii este salutară. Dacă ne îndoim de ceva e persoana domnului Nini, cel care a dat cu clăbuc pe tot locul pe unde a trecut. Dar să zicem că el este doar o piesă, o… piesucă dintr-un angrenaj mai mare. Şi aici sînt necazuri, pentru că angrenajul se cheamă partide politice. La putere şi în opoziţie; care partide, pentru fiecare gest, vor să mai cîştige un alegător la urna care le asigură lor traiul de basm pe care-l duc, (cu sau fără irigaţii, între noi fie vorba).

Dacă nu se fura sistemul de irigaţi, dacă nu se jăcmănea infrastructura, acum trebuia doar să extindem, să modernizăm, să eficientizăm, să reducem consumurile de energie. Aşa, trebuie luat de la capăt. Şi nici că se poate povesti de sistemul Siret, Prut şi alte cele, sisteme de irigaţii aflate pe planşetele proiectanţilor cu mult înainte de 1989…
Aşadar, dacă va exista înţelegere, se vor aloca în plus de la buget, în fiecare an, cîte 150 de milioane de euro pentru a realiza acest program naţional. Nu vă agitaţi, însă, prea tare. Treaba începe abia din 2016, dacă…

Bine ar fi şi aşa. Pentru că proiectul trebuia să se rezolve din mult trîmbiţatul plan Juncker. Un fel de plan Marshal, ziceau unii. S-au şi adunat în puşculiţa UE 16 miliarde de euro. Şi alte vreo 5 miliarde de la Banca Europeană de Investiţii. Au contribuit 10 ţări la acest program, pe care vor să-l extindă la 315 miliarde de euro. Numai că tot contributorii vor să profite de aceşti bani. Firesc. Căci restul au stat cu mîna întinsă, au criticat, iar acum vor „partea lor”. Şi, zice-se, dorinţă există,
Putirinţa… lipseşte.