Ziua Culturii Poloneze la Gherla

Încet, încet, şi municipiul Gherla intră în rândul marilor oraşe din ţară care marchează evenimentele deosebite ale popoarelor europene.

În premieră în localitatea de pe Someşul Mic a fost sărbătorită Ziua Culturii Poloneze. Cu acest prilej, coordonatorul de programe al Centrului de Limbă şi Cultură Poloneză din Cluj-Napoca, Ioana Diaconu Mureşan, s-a întâlnit cu elevii claselor a II-a de la Şcoala Gimnazială Nr. 1, care au avut parte de poveşti, poezii şi cântece poloneze. A fost o întâlnire interesantă şi deosebit de atractivă, atât cadrele didactice, cât şi elevii unităţii de învăţământ de pe strada Liviu Rebreanu manifestând curiozitate şi interes faţă de tematica abordată.

După amiază, manifestările au continuat la cinematograful din centrul municipiului, unde a fosat proiectat filmul de producţie poloneză „Cold War” (Războiul  Rece), un film de Pawel Pawlikowski, primit cu multă căldură de publicul prezent în sală.  Invitata acţiunii, Ioana Diaconu Mureşan, a vorbit despre istoria, tradiţia şi cultura poloneză, prezentând pe scurt şi tematica filmului și invitând, la sfârşitul  reprezentaţiei, pe toţi spectatorii, să ia parte la cursul de dans polonez organizat ad-hoc în holul exterior al cinematografului. Acordurile muzicii populare poloneze s-au auzit până departe, în această acţiune fiind implicaţi şi trecătorii de pe stradă, atraşi şi ei de farmecul melodiilor tradiţionale poloneze.

Ziua Culturii Poloneze, la Gherla, a fost organizată de Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză Cluj-Napoca şi Asociaţia „Adventure Academy”, ultima tot mai implicată în derularea unor iniţiative cultural-artistice şi turistice.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie