USAMV organizează Ziua Recoltei la Plantația Viticolă Apoldia Maior

Ziua Recoltei va fi organizată anul acesta de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară la Plantația Viticolă Apoldia Maior, pe care a achiziționat-o de curând.

Evenimentul, la care vor fi respectate toate normativele legale în vigoare privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19, va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, în localitatea Apoldu de Sus, județul Sibiu, și va include mai multe activități, între care și culesul viei.

Conform celor anunțate de reprezentanții universității clujene, podgoria Apoldia Maior se întinde pe o suprafață de 65 de hectare și produce, din 2010, și din butașii de viță de vie aduși din Italia, de la Cooperativa Agricolă Vitis Rauscedo. Domeniul viticol se află la 28 kilometri de Sibiu, în drumul spre Sebeș, și produce anual aproximativ 40.000 de litri de vin. Terenul pe care este cultivată vița de vie în podgorie se află la o altitudine de 446-485 metri față de nivelul mării, cu orientare sudică și sol denumit roșcat de pădure. Soiurile nobile albe cultivate sunt Sauvignon Blanc, Traminer Aromatico, Riesling Italian, Pinot Grigio, Muscat Ottonel. Pe o suprafață de trei hectare se întinde viță de vie veche românească, cu soiurile Iordana și Chasselas.

Ferma vitivinicolă situată în sudul Transilvaniei este „o bună oportunitate pentru cercetare științifică și practică a studenților”, iar pe de altă parte „va asigura producția de struguri și de vin pentru comercializare sub marca proprie a USAMV Cluj-Napoca, fiind obținut astfel un pilon de finanțare a activității științifice și didactice din universitate”, după cum precizează reprezentanții universității.

La evenimentul de sâmbătă vor participa conducerea și angajați ai universității, precum și ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

M. T.

Articole din aceeasi categorie