Ziua Astrei dejene

Astriștii dejeni și invitații lor au sărbătorit, săptămâna trecută, împlinirea a 148 de ani de la constituirea Despărțământului Dej al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. Amfitrion și moderator al reuniunii a fost ec. dr. Radu Gavrilă, președintele Despărțământului Dej al Astrei.

Sub titlul generic „Ziua Astrei dejene” manifestările consacrate acestui eveniment au cuprins un „parastas dedicat memoriei astriștilor trecuți în veșnicie”, un simpozion dedicat Centenarului Marii Uniri și momentul festiv de conferire a titlului de „Membru de Onoare al Despărțământului «Dr. Teodor Mihali» Dej al ASTRA” și de „Ambasador al Culturii Someșene” academicianului Emil Burzo, președintele Filialei Cluj a Academiei Române și un prieten statornic al Dejului.

Emil Burzo s-a născut la 30 iulie 1935, în Moreni, Dâmbovița. În 1952 a absolvit Liceul „G. Barițiu” din Cluj, iar în 1958 Institutul Politehnic din Cluj. A urmat, de asemenea, și Facultatea de Fizică de la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Își susține teza de doctorat în anul 1970 la Universitatea din Timișoara și în același an s-a transferat la Institutul de Fizică Atomică din București. Din 1990 devine profesor la Facultatea de Fizică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, precum și decan în perioada 1992-2000. Din anul 2009 este membru titular al Academiei Române. În prezent este director al Centrului de Excelență Fizica Corpului Solid (atestat de MEC) și al Bazei de Cercetare cu Utilizatori Multipli. De asemenea, este președintele Filialei din Cluj a Academiei Române. Activitatea sa meritorie de cercetător și eminent dascăl universitar a fost recompensată cu: Premiul Academiei Române (1971), Premiul de Excelență al Academiei Maghiare (2001), Premiul de Excelență „Opera Omnia” a Ministerului Educației și Cercetării (2000), Presidential Seal of Honors, SUA-AIP, Diploma de Excelență a Institutului de Cercetări pentru Electrotehnică (1995), Diploma de Excelență a Universității Babeș-Bolyai (2002, 2003, 2004, 2005). De asemenea, a fost distins cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor și a fost ales Felow la Institute of Physics(Regatul Unit). Este Doctor Honoris Causa al Universități din Timișoara, al Universității din Constanța și al Universității Tehnice din Cluj.

După slujba de parastas oficiată la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, de părintele protopop Ioan Buftea și preoții parohi Gavril Chirilă și Iuliu Leach, la care a participat și primarul Costan Morar, și după acordarea celor două diplome „de suflet” academicianului Emil Burzo, sala de ședințe a Protopopiatului Ortodox Dej a fost gazda simpozionului: „Transilvăneanul Romulus Cioflec (1882-1955) și Unirea Basarabiei cu România”. Despre profesorul, scriitorul și publicistul Romulus Cioflec a vorbit istoricul literar, doctor în filologie, Luminița Cornea, membră a Despărțământului Covasna al ASTRA.

Romulus Cioflec s-a născut în localitatea Araci din județul Covasna. Și-a început activitatea ca învățător în județul Prahova, după care a fost profesor la liceele „Alecu Russo” din Chișinău, „C. Diaconovici Loga” din Timișoara și „Gheorghe Lazăr” din București. Ca jurnalist a scris la „Viața Românească” (Iași), ziarul „Românul” (Arad) și a colaborat la publicațiile „Neamul românesc literar”, „Gazeta Transilvaniei”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Minerva literară”, „Universul literar”, „Flacăra”, „Sburătorul” ș.a. Cărțile sale, Doamne, ajută-ne! (1907), Lacrimi călătoare (1920), Pe urmele Basarabiei. Note și impresii din revoluția rusească (1927), Cutreierând Spania. Impresii de călătorie (1928), Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul Krasin (1930), Vârtejul (1937), Românii din secuime (1942), Pe urmele destinului. O goană în jur de sine însuși. Volumul 1–2 (1943) și Boierul (1957), „se impun prin valențele unui excepțional narator pe nedrept, azi, uitat”. Potrivit Luminiței Cornea, „O categorie aparte o formează scrierile de călătorie. Cioflec a străbătut multe dintre țările Europei, a fost unul dintre puținii români care au ajuns la Polul Nord și a vizitat Egiptul. În Franța face cunoștință cu Panait Istrati, de care îl va lega o statornică prietenie. Entuziasmat de nuvela Divorțul, devenită Trei aldămașe, Panait Istrati își exprimă dorința de a o traduce în franceză. În manuscris, lui Cioflec i-au rămas patru piese de teatru și un volum de memorii. În 1970, apare postum volumul de nuvele Trei aldămașe, alcătuit și prefațat de autor.”

După anul 1990, istoricii literari au scos la iveală elemente surprinzătoare legate de biografia și opera scriitorului Romulus Cioflec. „În perioada comunistă nu s-a amintit nimic despre cei aproape zece ani (1917-1926) petrecuți în Chișinău și despre aportul, în plan cultural și pedagogic, al lui Romulus Cioflec. Informații despre perioada basarabeană se pot afla din studiile publicate după anul 2006, anul efectuării cercetărilor la Chișinău, în Arhivele Naționale ale Republicii Moldova. Interesant este faptul că scriitorul se numește „propovăduitor al Basarabiei” chiar în volumul amintit mai sus, Pe urmele Basarabiei” (L.Cornea).

În ce o privește pe Luminița Cornea, s-a născut la 29 august 1949 în Giurgiu, familia sa stabilindu-se în Ardeal în 1955. A absolvit liceul la Blaj, apoi Facultatea de Limba și Literatura Română la Universitatea București, cu o lucrare de licență coordonată de prof. univ. dr. Dimitrie Macrea (1974). Doctor în filologie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2006), din 1975 este profesor de limba și literatura română în Sf. Gheorghe, jud. Covasna. În paralel este și muzeograf la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sf. Gheorghe, contribuind la înființarea Casei Memoriale „Romulus Cioflec” din Araci (1998). Fondator și coordonator al revistei cultural-artistice Ecou, apărută, la Sf. Gheorghe, în perioada 1996-2005, din decembrie 2013 este redactor-șef al revistei semestriale de literatură Caietele de la Araci. A primit mai multe premii și distincții, printre care Premiul literar „Octavian Goga” oferit de ASTRA (Sibiu, 2015).

În 1869 Asociațiunea Transilvană, înființată în 1861, hotărăște organizarea în teritoriu sub formă de despărțăminte. În protocolul de atunci se prevedea, la paragraful 12, înființarea Despățămîntului Dej din Comitatul Solnocului Interior, ceea ce s-a și întîmplat la 4 iulie 1870, deschizîndu-se pe această cale „o fereastră spre lumină și cultură”. Alocuțiunile rostite cu prilejul acestei aniversări și o agapă amicală, la final, au întregit atmosfera sărbătorească a zilei, consacrată celei mai longevive și active asociații culturale din municipiul Dej.

M.Vaida
Foto: Elena Mereuță