Zilele Mănășturului: Două zile de sărbătoare La Terenuri

Zilele Mănășturului (28 – 29 septembrie) își propun să ofere locuitorilor cartierului două zile de activități antrenante, în care arta, lucrul în echipă, dezbaterile, sportul și voia bună să se completeze în mod armonios.

Sâmbătă, 28 septembrie, mănășturenii, și nu numai ei, sunt invitați în zona La Terenuri, unde vor avea parte de: ateliere de hand-made și de reciclare creativă (parteneri: Asociația Firul Ariadnei și Ghemul Loredanei); atelier de bandă desenată; demonstrații de arte marțiale; prezentare tehnici de prim-ajutor / SMURD Cluj; seminarii despre parenting, prevenirea bolilor în colectivitate, „Caruselul emoțiilor”; pictură pe față; Aleea terapeutică cu Zem Center; teatru de păpuși; dezbateri de cartier. Seara de sâmbătă se va încheia cu un program deosebit pe scenă: un mix de folk, teatru și hip-hop va aduce în prim plan de la artiști locali, ce bat la poarta consacrării, până la nume celebre, precum cel al lui Cătălin Condurache.

Duminică, 29 septembrie, „«Traista cu povești» vine în cartier” și La Terenuri vor avea loc ateliere de jonglerie, discuții despre siguranța în cartier, atelier de teatru pentru copii, târg și schimburi de cărți și jucării. Nici sportul nu lipsește și, ca în fiecare an, va avea loc concursul sportiv între familii, coordonat de antrenorii de la ACSF Juniorul Cluj, urmat de Zumba pentru toți.

Festivalul Zilele Mănășturului se va încheia cu „Seara mănăștureană”, o întâlnire amicală cu personalități clujene, artiști din cartier, povești și muzică folk.

În acest an, Zilele Mănășturului sunt organizate de Fundația Părinți din România și sunt parte a Zilelor Clujului.

Articole din aceeasi categorie