Un nou gest umanitar al rotarienilor gherleni

Anul 2018 a fost încheiat de Clubul Rotary Gherla cu o nouă acţiune caritabilă. Continuând şirul donaţiilor umanitare din cursul anului trecut, la finalul lui 2018      membrii clubului rotarian din oraşul de pe Someş au dotat cu televizoare noi    saloanele de la Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal din Gherla.

În urmă cu doi ani, cinci televizioare au fost donate Spitalului de Copii din  localitate tot de Rotary Club Gherla. Intenția a fost de a-i face  pe copiii internaţi acolo să treacă mai ușor peste perioada de spitalizare. Numai că de atunci, copiii care au ajuns la spital au cerut să fie internați în saloanele cu televizor, iar cei care erau în alte saloane, fără aparat, și-au făcut un obicei permanent de a-și vizită colegii, pentru a perrece timpul mai mult în fața aparatelor tv.

Prin intermediul șefei Secției de Pediatrie, dr. Turdean Ștef Liana, rotarienii au aflat de situația creată și au acționat ca atare. La sfârşitul anului trecut au venit cu încă un set de patru televizoare. Acestea au fost instalate în saloane, astfel încât copiii internați să nu mai fie nevoiți să stea prin celelalte camere. O iniţiativă lăudabilă a rotarienilor gherleni.

Cadoul a fost primit cu multe mulţumiri de colectivul de muncă al spitalui, iar șefa secției a transmis mulțumiri Rotary Club pentru acest gest.

La întâlnirea cu copiii bolnavi a fost prezent președintele Tiberiu Bărăian și membrii ai clubului Rotary Gherla, puşi pe fapte mari şi în noul an.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie