Un gherlean a încheiat cu succes maratonul caritabil „Alergare pentru Autism”

Printre sutele de participanţi la Crosul caritabil „Alergare pentru Autism”, organizat la sfârşitul săptămânii trecute cu scopul nobil de strângere de fonduri pentru copiii cu autism, s-a aflat şi gherleanul Vicenţiu Hossu. Dânsul onorează frecvent concursurile de atletism şi crosurile iniţiate în judeţul Cluj, dar este şi un bun organizator al diferitelor  competiţii locale, fiind cunoscut în toată ţara prin activitatea bogată şi de succes în cadrul Asociaţiei columbofililor gherleni.

Iniţial, acest cros trebuia să aibă loc pe malul Mării Negre, dar din cauza pandemiei COVID-19, organizatorii au decis ca fiecare participant să alerge în localitatea de domiciliu. Vicenţiu Hossu s-a prezentat la start sâmbătă, la orele 10:00, pe stadionul din parcul municipiului Gherla, unde, la fel ca și colegii din ţară, a alergat având asupra lui dispozitiv mobil prin care a fost  monitorizat prin satelit, în timp real.

Pe  o căldură mare a reuşit să alerge nu mai puţin de 126 kilometri pe pistă, iar apoi în cartierul „Cocoşvar” de la marginea oraşului Gherla. Desigur, a făcut şi mici pauze de hidratare şi pentru mâncare, dar important este că până la sfârşit a reuşit să parcurgă sănătos şi fără probleme distanţa propusă.

La un moment dat, cu două ore înainte final, i-a cedat genunchiul stâng, dar eroul Gherlii și în aceste  condiții  a reușit să termine cursa, depășind chiar cu  4 kilometri distanța de 122 kilometri planificată. Din 150 de participanţi, reprezentantul municipiului Gherla a ocupat locul 29,  o adevărată performanță!

Crosul caritabil „Alergare pentru autism” s-a bucurat de sprijinul multor oameni prin donaţii sau cumpărarea a… „un kilometru” de traseu. Mulţi gherleni au fost alături de  Vicenţiu Hossu în această misiune deosebit de grea şi au cumpărat un kilometru de traseu, cu toţii  primind Certificat de donator.

SZEKELY Csaba

Articole din aceeasi categorie