„Un Crăciun plin de bucurii!” – Târg caritabil la Şcoala „Mihai Eminescu”

La Şcoala „Mihai Eminescu” din Dej s-a desfăşurat sâmbătă, 17 decembrie, a XI-a ediţie a „Expo-târgului de Crăciun al şcolilor”, manifestare organizată de instituţia gazdă, în cadrul proiectului „De la copii, pentru copii”.

Alături de toate clasele Şcolii „Mihai Eminescu”, la actuala ediție au participat, cu standuri proprii, elevi din județele Alba, Arad, Bistrița Năsăud (Braniştea şi Ciceu Mihăieşti), Cluj, Maramureş, Mureş şi Sălaj. Județul Cluj a fost reprezentat de trei şcoli din Cluj-Napoca şi zece din Dej şi din zona municipiului.

Sub motto-ul „Un Crăciun plin de bucurii”, expo-târgul a avut loc, ca întotdeauna, într-o atmosferă veselă
şi animată, fiind una din activitățile în care se implică de fiecare dată toţi elevii şi toate cadrele didactice din şcoală şi, desigur, părinţii tuturor copiilor. Coordonatori de proiect, profesorii: Gabriela Ciobanu, directorul şcolii, Adrian Pintea, director adjunct, Carmen Bora, coordonator proiecte şi programe educative, Daria Matroş, Marinela Petrescu şi Geanina Gavriş.

Târgul propriu zis a avut ca scop atât prezentarea, cât şi valorificarea produselor specifice de Crăciun, de la obiecte decorative, desene, suporturi pentru lumânări, felicitări ş.a. – realizate de copii în cadrul unor ateliere de lucru -, până la produsele de patiserie tradiţională, specifice acestui sezon. Nu în ultimul rând, menirea acestuia este de a strânge fonduri în beneficiul unor copii mai puțin favorizați de soartă.

Anul acesta, banii obţinuţi prin valorificarea produselor şi din donaţii vor fi „dăruiți din toată inima, pentru o inimă”, cea a Yasminei Fluieraş, pe care o aşteaptă o dificilă intervenție chirurgicală de transplant cardiac şi care, până la găsirea unui donator compatibil, are nevoie de un tratament săptămânal în valoare de 4.700 de lei. Yasmina o are doar pe bunica ei, dar nu puțini sunt cei care, în aceste împrejurări, îi stau alături cu gândul şi fapta!

De asemenea, o parte din suma strânsă cu acest prilej va fi direcționată spre câteva cazuri sociale identificate în şcoală.

M.V.

Articole din aceeasi categorie