Tinerii armeni din Gherla au mai bifat un succes

La sfârşitul săptămânii trecute, pentru Ansamblul de dansuri armeneşti „Hayakaghak” din municipiul Gherla a început „stagiunea” 2018.

Prima deplasare, talentaţii dansatori conduşi de Esztegar Erika au efectuat-o la Odorheiul Secuiesc, unde în staţiunea Szejke, din vecinătatea oraşului, au participat la ediţia a 52-a a Festivalului de dansuri şi cântece populare „Băile Szejke”. Cei 11 tineri din Gherla au mai fost prezenţi şi acum doi ani la această tradiţională manifestare artistică, fiind primiţi de fiecare dată cu multă căldură şi simpatie.

Această ediţie a fost onorată de 9 formaţii, printre ele aflându-se grupuri folclorice sârbeşti, greceşti, ucrainiene, maghiare şi armeneşti, ultima comunitate fiind reprezentată de ansamblul „Hayakaghak”, o prezenţă obişnuită la astfel de festivaluri interetnice (Sighişoara, Bacău, Mediaş, Bucureşti etc.). Mesagerii artei şi culturii armeneşti din Gherla au susţinut, în cadrul spectacolului de gală desfăşurat pe scena în aer liber amenajată în centrul Băilor Szejke, un bogat program de dansuri, între care tradiţionale dansuri armeneşti „Sardarapat”, „Im Anune Hayastan E”, „Hzor Hayastan”, „Tsaghkadzori” şi „Vartavar”, cu care au cucerit numerosul public aflat pe platoul din staţiunea de la marginea municipiului de pe Târnave.

La festival au mai participat şi trei formaţii de dansuri populare din Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc şi Dealu, din judeţul Harghita. La sfârşitul festivalului, în holul Casei Municipale de Cultură din Odorheiul Secuiesc s-a desfăşurat o şezătoare populară, o întâlnire prietenească a tuturor dansatorilor prezenţi la acest festival.

În perioada următoare, Ansamblul „Hayakaghak” din Gherla va onora şi alte invitaţii la diferite manifestări culturale organizate în ţară, iar în 16 iunie, la Catedrala Armenească din centrul municipiului Gherla va avea loc tradiţionala sărbătoare anuală „Sfântul Grigore Luminătorul”, a comunităţii armeneşti din localitate.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie