Tabăra de colinde – 2019

În perioada 21-29 decembrie, la mănăstirea Oașa și la schitul „Sf. Ioan Evanghelistul” Găbud, județul Alba, s-a desfășurat Tabăra de colinde – 2019, care a reunit peste 600 de tineri țară și din diaspora. Tabăra a fost organizată  de Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia, Mănăstirea Oașa și schitul „Sf. Ioan Evanghelistul” Găbud.

Tabăra a început în 21 decembrie, odată cu ajungerea la cele două așezăminte monastice a cetelor de tineri din diferite colțuri ale țării – București, Cluj, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș, Iași, Alba Iulia, dar și din diaspora. Ceea ce i-a unit pe toți tinerii prezenți a fost bucuria de a duce mai departe moștenirea spirituală a neamului românesc, bucuria de a colinda împreună.

Ziua de Ajun a fost consacrată pregătirilor pentru marea sărbătoare a Crăciunului. Fiecare a contribuit, după puterea sa, la buna desfășurare a activităților: la bucătărie, la curățenie, la biserică, la animale. Dis de dimineață a început pregătirea mesei îmbelșugate, în jurul căreia s-au așezat colindătorii, seara. Îmbrăcați în straiele populare, tinerii au participat la slujba privegherii de Crăciun și apoi, cu lumânări aprinse în mâini, au mers spre sala atât de frumos împodobită, cântând „O ce veste minuntă” și „Deschide ușa, creștine!”. Ajunși în sală, s-au așezat cete – cete, de jur împrejurul mesei. Aproximativ 5-6 ore, „timpul s-a oprit”, făcând loc pentru deschiderea inimilor, răgaz de liniște sufletească. Colindele au prins viață, iar „viața s-a transformat în colind”.

În cele trei zile de Crăciun, cetele de colindători au colindat în satele de pe Valea Sebeșului, din mărginimea Sibiului, din jurul Găbudului, dar și în orașe precum Alba Iulia, Luduș, Ocna Mureș, Sibiu, Brașov, Cluj, Târgu-Mureș, Petroșani, Deva, Arad, Timișoara. În 28 și 29 decembrie tinerii s-au reîntâlnit la Schitul Găbud, pentru a încununa împreună încheierea taberei. Timp de cinci zile, tinerii, îmbrăcați în costume populare, au vorbit doar în graiul colindelor vechi și au respirat aerul profund al tradițiilor românești.

Experiența taberei i-a marcat profund pe tineri. Iată câteva mărturii ale participanților: „Prin colinde am „cultivat nemurirea” în mod neîncetat. Prin iubirea pe care o purtam între noi, prin versurile plămădite din cuvinte suave și prin însăși ceata care, asemenea îngerilor, vestea Taina nemărginită a Nașterii, am simțit colindul ca o adevărată rugăciune, rostită în tandem cu bătaia inimii. După împărtășirea din același potir, glasurile noastre au devenit unul singur. Iubirea nestrămutată față de frați și de patrie s-a sălășluit în noi. Ce poate fi mai frumos decât zăbava clipei pline de Lumină, la Sfânta Liturghie? Ce poate fi mai frumos decât pașii noștri, pe cărările satului, care urmau pașii cetelor de altădată? (…) Am adus, prin bucuria colindelor, iubirea în casele oamenilor. Gazdele ne-au primit cu zâmbetele pline de nostalgie, cu brațele deschise, cu mesele pline de roadele muncii lor (…). (Tana Cristina Drăgulin, Organizația Tinerilor din București)

„Colindatul nu e niciodată la fel, pentru că an de an, noi, colindătorii, suntem alții și atunci noi, într-o permanentă transformare, îl încărcăm cu valențe inedite. A colinda înseamnă într-un fel a pleca în căutarea propriei identități, o identitate care să fie cât mai autentică posibil; înseamnă să lași tot ce ai și să pleci să vestești. Astfel, deși la început ești aparent sărac, devii mai bogat în mod evident cu fiecare casă. Colindătorii nu rămân încadrați în categoria de simpli vestitori ai Nașterii Domnului, ci sunt purtători de Dumnezeu. Prin puterea pe care cuvântul viu și imemorial al colindei le-o dăruiește colindătorilor, oamenii se adună laolaltă și devin una, o entitate nouă, o forță. Iar atunci când colindătorii se întorc la casele lor, se simt mai împăcați, mai împrieteniți cu lumea și cu ei înșiși (…). (Zenovia Murg, Liga Studenților din Cluj)

Articole din aceeasi categorie