Swimathon Cluj – cea mai specială ediție

Fundația Comunitară Cluj sărbătorește un deceniu de la înființare prin organizarea „celei mai speciale ediții Swimathon Cluj de până acum”. Evenimentul va fi organizat pentru prima dată iarna, Fundația lansându-le clujenilor provocarea de a stabili un record comunitar deosebit, „Înotători100”.

Startul „bazinelor de bine” se va da sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 9, la Complexul de Natație „Universitas” al Universității Babeș-Bolyai. Potrivit organizatorilor, anul acesta Swimathon aduce la start 10 proiecte din comunitatea clujeană: Jucu – 4 familii ajung acasă; Tabăra Yuppi pentru adolescenți cu diabet; Banca de alimente Food Waste Combat Cluj; Centru de Zi Something New; Fondul Științescu Cluj; Cutting-Edge Research in Romania (CER2); Bucătăria socială „O masă caldă”; Înotăm pentru Swimathon; Feel your city și Facem valuri, schimbăm destine.

Pentru a susține proiectul preferat din comunitate, cei interesați pot deveni înotători, ambasadori sau donatori.

„Pentru a încorona evenimentul, provocăm comunitatea să vină alături de noi la stabilirea unui record comunitar: cele mai rapide 100 de persoane pe 100 de lungimi de bazin. Timpul total, de la primul înotător100 și până la al o sutălea, va fi lansat ca o provocare pentru toate comunitățile din România. Clujenii vor avea posibilitatea să demonstreze că adevărata forță a unei comunități constă în legăturile strânse și funcționale dintre toate părțile ei componente” – precizează organizatorii.

Swimathon este un eveniment marca Fundației Comunitare Cluj, prin intermediul căruia comunitatea se întâlnește, interacționează și se implică în strângerea fondurilor pentru proiectele pe care le consideră relevante. Organizațiile înscriu proiecte din comunitatea locală, înotătorii aleg pentru ce „fac valuri în bazin”, ambasadorii susțin de pe uscat una dintre cauzele înscrise și conving comunitatea să se implice, iar susținătorii donează.

M. T.

Articole din aceeasi categorie