Senatorul american John McCain face apel la occidentali să le livreze arme forţelor Kievului

AFP

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale americane John McCain, cunoscut pentru criticile sale virulente la adresa Kremlinului, a făcut apel la Statele Unite ale Americii şi la aliaţii lor să le livreze arme forţelor Kievului, în caz contrar Ucraina ar deveni o ţară “enclavizată”.

Senatorul republican a afirmat că preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat desfăşurarea a 4.000 de oameni şi a unui mare număr de tancuri la frontieră pentru a-i ajuta pe separatiştii proruşi să stabilească o legătură terestră cu Peninsula Crimeea pe care Rusia a anexat-o la teritoriul său în martie.

“Putin, cu cît mănîncă mai mult, cu atît devine mai lacom”, a declarat presei McCain la Kiev, în cursul celei de-a patra vizite a sa în Ucraina de la înlăturarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici în februarie a.c.

John McCain a făcut apel la preşedintele american Barack Obama şi la comunitatea internaţională “să-i furnizeze de urgenţă arme defensive şi informaţii” guvernului preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko în scopul de a-l ajuta să păstreze integritatea teritorială a Ucrainei.

Kremlinul a dezminţit că a avut vreun rol într-o recentă contraofensivă care le-a permis combatanţilor separatişti să preia controlul unei vaste zone de coastă din sud-estul Ucrainei la Marea Azov legînd Rusia de Crimeea.

În absenţa livrării de arme către armata ucraineană, s-ar putea să ne trezim cu “o Ucraină enclavizată”, a avertizat McCain.

Pentagonul a avertizat că Rusia a masat la frontiera sa cu Ucraina trupe şi material cu “un potenţial de distrugere fără precedent”.

John McCain a acuzat, de asemenea, Moscova că încearcă să menţină incertitudinea în ce priveşte statutul estului Ucrainei, o ameninţare care, în opinia sa, va împiedica NATO să examineze candidatura Kievului la aderarea Alianţei Atlantice, potrivit unei proceduri în vigoare.

“Ceea ce ar vrea Vladimir Putin este un conflict îngheţat”, a estimat McCain într-o aluzie la conflictele teritoriale din ţări precum Georgia sau Republica Moldova.

Putin a prezentat un plan în şapte puncte pentru reglementarea crizei din Ucraina, spunînd că speră într-un “acord final “ între Kiev şi rebelii proruşi. Potrivit lui Putin, este vorba de “a pune capăt operaţiunilor ofensive” în regiunile Doneţk şi Lugansk (est), atît de către armata ucraineană, cît şi de către rebeli.

Parlamentari şi media ucrainene au considerat acest plan drept un proiect deghizat de capitulare a forţelor ucrainene şi au făcut apel la preşedintele Poroşenko să-l respingă.

Articole din aceeasi categorie