Seară Eminescu, la Muzeul Mitropoliei Clujului

În seria de evenimente intitulate „Serile culturale ale Muzeului Mitropoliei Clujului”, luni, 24 iunie, de la ora 19:00, în sala mare a muzeului, actorul Dorel Vișan va susține un recital de excepție, intitulat „Eminescu – om, geniu și poet divin”.

Recitalul susținut de Dorel Vișan își propune să readucă în atenția publicului clujean „traseul biografic al poetului, sub forma unei călătorii prin universul poetic, dar și zbuciumul sufletesc al omului de geniu, care ne oferă bune repere pentru înțelegerea esenței ființei omenești, cu bucuriile și frământările ei”.

Evenimentul include și un microrecital de operă susținut de soprana Oana Trâmbițaș și mezzosporana Iulia Merca, de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, acompaniate la pian de Bianca Murariu. Programul muzical va cuprinde un grupaj de lieduri și poeme muzicale consacrate, după versurile poetului Mihai Eminescu.

Intrarea la spectacol este liberă.

M. T.

Articole din aceeasi categorie