Sărbătoare de suflet în satul Ciubanca

Ciubanca este un sat mic din comuna Recea Cristur, dar cu oameni inimoşi şi ospitalieri. De asta ne-am convins la sfârşitul săptămânii trecute, când am participat la ediţia a II-a a Întâlnirii fiilor satului, o frumoasă şi emoţionantă sărbătoare.

Cu acest prilej au revenit în locurile natale şi acei ciubăncani care între timp s-au mutat pe alte meleaguri. Printre ei l-am întâlnit şi pe deputatul Cornel Itu, primit şi de această dată cu braţele deschise de consăteni, unii aflaţi la o vârstă înaintată. Domnia sa și-a vizitat rudeniile, dar s-a întreţinut îndelung şi cu oaspeţii evenimentului. La evenimentul de la  Ciubanca a participat şi deputatul Adrian Oros.

Peste 400 de praticipanţi au onorat această întâlnire de suflet, desfăşurată pe toată durata zilei, totul fiind finalizat cu obişnuita horă a satului, derulată pe platoul din faţa Căminului cultural, pus la punct ca la oraş. Programul manifestărilor a început cu o slujbă religioasă oficiată în aer liber de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele protopop Aurel Mureşan, din Gherla. În cuvântul său, pr. Vasile Mureşan a subliniat: „Ce frumos, să fie fraţii împreună”. După slujbă, participanții au fost salutați de primarul comunei Recea Cristur, Alexandru Rus, care a scos în evidenţă rolul acestor întâlniri tradiţionale în viaţa comunităţii. Chiar dacă satul ascuns printre dealurile de la hotarul judeţelor Cluj şi Sălaj numără doar câteva zeci de locuitori (şi aceia, aflaţi la vârsta bătrâneţii), ştie să-şi marcheze ziua.

În weekend, în faţa gospodăriilor ţărăneşti am văzuit autoturisme cu numere de înmatriculare Bucureşti, Prahova, Maramureş sau Sălaj, cei născuţi la Ciubanca şi răspândiţi în toată ţara s-au întors acasă, mulţi în frumoasele costume populare, scoase cu  această ocazie din lada cu zestre. Am întâlnit mulţi gherleni şi dejeni, unii dintre ei, cum este Dănuţ Itu, din Gherla, a făcut parte dintre amfitrionii manifestării. Unul dintre organizatorii principali a fost şi Florin Rafa, care a asigurat fructe de pădure proaspete (zmeură) pentru toată lumea. Preotul paroh Septimiu Olar s-a străduit şi el să fie o gazdă primitoare, pe lângă cuvintele duhovniceşti asigurând şi momentele de muzică religioasă, ce s-a auzit prin staţia de amplificare până dincolo de Valea Ciubancei.

În această atmosferă sărbătorească toţi invitaţii s-au simţit bine, pentru ei organizatorii (Parohia Ortodoxă Ciubanca şi Primăria comunei Recea Cristur) pregătind 800 de porţii de gulaş. Un adevărat record pentru acele locuri pitoreşti, unul dintre bucătari fiind din municipiul Gherla.

La orele amiezii a început spectacolul folcloric de înaltă ţinută artistică, printre  soliştii care au urcat pe scenă aflându-se Marius Ciprian Pop, interpreţii Mixandra  Ariana Dan (ea având şi rolul de prezentatoare), Vlad Coste, Larisa Mureşan, Marius Bogdan, Marieta Pop, Camelia Timiş şi Ovidiu Ciubăncan. Nu au lipsit nici tradiţionale jocuri populare specifice zonei, prezentate de tinerii Ansamblului folcloric „Someşana” din Dej. Sonorizare şi orchestraţie: Mihai Vălean.

SZEKELY Csaba

Articole din aceeasi categorie