Săptămâna Europeană pentru Reducerea Risipei, la Cluj-Napoca

Tone de gunoaie produse, resurse preţioase risipite, ecosisteme degradate, comunităţi bolnave – sunt doar câteva dintre urmările modelului actual de producţie şi consum.

Consumăm mai mult decât avem nevoie. Dar, oare, ce opţiuni avem pentru a reduce risipa? E o întrebare pe care echipa Repair Cafe Cluj o adresează clujenilor şi îi invită la dialog în cadrul Săptămânii Europene reducerea-risipeipentru Reducerea Risipei (21-26 noiembrie).

„Nevoi, pofte, dorinţe – trei cuvinte a căror semnificaţie uităm să o distingem. Ele dictează obiceiurile fiecăruia, de consum. Dacă ne-am ghida după nevoi, viaţa noastră ar fi mai sănătoasă, oraşul în care locuim mai liber, iar planeta mai bogată. Noi, echipa Cercul Social, căutăm alternative sustenabile la obiceiurile capitaliste de consum. Ne dorim un Cluj fără risipă, un Cluj al oamenilor care trăiesc în armonie cu natura şi cu comunitatea locală” – precizează organizatorii.

Clujenii sunt invitaţi să se alăture acestui demers şi să pună la cale „viitorul Clujului Fără Risipă” în cadrul unor activităţi organizate în această săptămână, astfel: luni, 21 noiembrie, orele 18:00 – 20:00 – „Clujul, un oraş fără risipă? Cum? Provocări şi oportunităţi la îndemâna cetăţeanului” (Librăria Bookstory, Bd. Eroilor nr. 6-8; moderator: Dan Sânpetreanu, cofondator Casa de Cultură Permanentă); marţi, 22 noiembrie, orele 18:00 – 20:00 – „Compostul şi circularitatea materialelor vegetale” (Casa de Cultură Permanentă, str. Caisului nr. 22); miercuri, 23 noiembrie, orele 18:00 – 20:00 – „Atelier de realizat sacoşe din tricouri reutilizate” (Cinema Dacia, str. Bucegi nr. 11B); joi, 24 noiembrie, orele 18:00 – 20:00 – „Deşeurile din construcţii. Gunoaie sau resurse preţioase?” (Cinema Dacia, str. Bucegi nr. 11B); vineri, 25 noiembrie, orele 18:00 – 20:00 – „Risipa alimentară. Cum dezvoltăm un sistem de prevenire a risipei alimentare?” (Librăria Bookstory, Bd. Eroilor nr. 6-8); sâmbătă, 26 noiembrie – Cină comunitară cu Food Waste Combat, Cimbru, Societatea pentru Consum Responsabil, Slow Food Turda şi Stud COOP.

Iniţiatorii evenimentului sunt: Asociaţia Cercul Social, Repair Cafe Cluj & Casa de Cultura Permanentă. Parteneri: Asociaţia Firul Ariadnei, Asociaţia Parinte InFloreşti, Cinema Dacia, Cimbru, Fabrica de Pensule, Food Waste Combat, JCI şi Librăria Bookstory.

Articole din aceeasi categorie