Salvați Copiii România: Măsuri urgente de sprijinire a categoriilor sociale vulnerabile

În contextul pandemiei cauzate de SARS-CoV-2, Salvați Copiii România anunță că își va intensifica eforturile de sprijinire și protecție a beneficiarilor sociali, atrăgând, totodată atenția că, în această perioadă, persoanele din categoriile sociale vulnerabile sunt expuse, o dată în plus, riscurilor și marginalizării.

„În perioada următoare, eforturile de sprijinire și protecție a beneficiarilor sociali ai organizației se vor concentra pe următoarele componente-cheie: accesul la servicii medicale, garantarea accesului la educație pentru copiii vulnerabili și oferirea de suport material de urgență, mai ales în contextul unei crize umanitare, în care accesul la servicii publice este limitat sau îngreunat” – se spune într-un comunicat remis, luni, presei.

Prin intermediul aceluiași document, Salvați Copiii România precizează că pune la dispoziția beneficiarilor linii directe de consiliere și sprijin, precum și resurse educaționale care să îi ajute pe copii să rămână conectați la procesul educațional. Astfel: 1.600 de copii și 1.250 de părinți sau persoane în grija cărora sunt copiii vor beneficia de servicii de suport – sprijin educațional, psihologic sau social online sau telefonic (apeluri telefonice, diverse aplicații – call video sau audio), suport material de urgență; 3.500 de copii și 140 de cadre didactice vor beneficia de resurse online pe teme de educație pentru sănătate; 3.300 de cadre didactice colaboratoare ale programului „Ora de Net” vor primi suport în folosirea resurselor digitale pentru a facilita procesul educațional. Elevii vor fi încurajați să apeleze la consiliere dacă întâmpină dificultăți sau probleme online și vor beneficia de informații cu privire la cum se pot feri de știrile false.

„Membrii echipelor locale Salvați Copiii vor ține legătura telefonic cu autoritățile locale pentru o bună organizare comunitară și vor veni în sprijinul beneficiarilor atunci când sunt situații urgente, cu respectarea cerințelor și recomandărilor autorităților locale privind prevenirea răspândirii COVID-19” – se precizează în comunicat.

Organizația mai anunță că, în cadrul programului național pentru sănătatea mamei și copilului, echipele locale vor consilia telefonic gravidele și mamele copiilor mici, vor oferi informații referitoare la îngrijirea copiilor și prevenirea îmbolnăvirilor. Pentru situațiile grave, vor acorda suport material constând în alimente, produse igienice și medicamente. De asemeni, în cadrul programului de incluziune educațională și de combatere a abandonului școlar, echipele locale vor monitoriza telefonic, permanent, situația copiilor/ familiilor care sunt în atenția organizației. Va fi acordat sprijin material prin tichete sociale pentru aproximativ 550 de copii care frecventau zilnic programul „școală dupa școală” și beneficiau de masă zilnică anterior acestei perioade, va fi oferit sprijin educațional copiilor prin intermediul telefonului mobil, serviciului WhatsApp – call video sau audio și va fi oferită telefonic consiliere socială/ emoțională copiilor/ părinților/ aparținătorilor pentru a depăși această situație. În ce privește copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, vor fi continuate intervențiile de consiliere psihologică și socială a acestora prin WhatsApp – Video Call.

Tot în cadrul măsurilor luate în contextul pandemiei, Salvați Copiii România a anunțat și deschiderea unui fond de urgență pentru sprijirea imediată a sistemului medical – RO43RNCB0071011434790083, unde vor fi centralizate contribuțiile companiilor și ale tuturor celor care pot să sprijine întărirea sistemului medical românesc. „Responsabilitatea majoră revine, în această perioadă, sistemului medical, iar efectele subfinanțării cronice din ultimele decenii pot deveni, în contextul pandemiei, dramatice. Este crucială întărirea capacității spitalelor de a interveni și gestiona cazurile de contaminare, iar medicii, aflați în prima linie, au nevoie de materiale sanitare și de protecție”, declară președintele Organizației Salvați Copiii România, doctorul Mihai Gafencu.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie