Rotary Club Gherla, în ajutorul preşcolarilor

Rotarienii gherleni dau dovadă din nou de umanism. Ediția  din acest an a Balului de caritate organizat de Rotary Club Gherla și-a propus să continue proiectul de succes „Adoptă o grădiniță”, care urmărește amenajarea unei săli de haloterapie la Grădinița cu program prelungit „Căsuța Fermecată” de pe strada  Parcului.

Evenimentul ce a avut loc zilele trecute în moderrnul salon al Restaurantului „Mariflor”, de pe strada Liviu Rebreanu, a reunit membrii Clubului Rotary Gherla cu partenerii lor de o viață, delegați ai cluburilor din Kozármisleny – Ungaria, Oroszháza – Ungaria, Dej, Năsăud, Bistrița și Tg. Mureș. De asemenea, au fost prezenți o parte dintre membrii de onoare ai clubului – cunoscutul actor clujean Dorel Vișan, umoristul Cornel Udrea, artistul platic doctor în arte Cristian Cheșuț, primarul  municipiului Gherla, Ioan Neselean, directorul Grădiniței „Căsuța Fermecată” din localitate,  Aurelia Danko, oameni de bine din oraș, care au dorit ca prin participarea lor să sprijine financiar implementarea proiectului.

Oaspeții au fost salutați cu un mesaj de bun venit din partea președintelui Rotary Club Gherla, Tiberiu Ioan Bărăian. Întâlnirea a prilejuit și primirea oficială a unui nou membru de onoare al clubului, Varga Péter, membru al Rotary Club Kozármisleny din Ungaria. Cele două cluburi sunt înfrățite și derulează proiecte comune, iar noul membru a pus foarte mult suflet în implementarea acestora, fiind prezent la toate acțiunile comune derulate în România.

Într-un moment oficial s-a semnat protocolul încheiat între Primăria Municipiului Gherla, în calitate de administrator al grădiniței, Grădinița Căsuța Fermecată, în calitate de beneficiar al proiectului și Rotary Club Gherla, finanțator al proiectului. Cu această ocazie, preşcolarii Grădiniţei „Căsuţa Fermecată” au susţinut un reuşit program  artistic, apreciat de oaspeţii evenimentului.

Noua sală de sare ar fi a doua realizare de acest fel, după cea pusă în funcțiune tot prin grija rotarienilor, la Grădiniţa „Arici Pogonici” de pe strada Mihai Viteazul, în urmă cu un an. Aceasta ar urma să fie definitivată până la 1 decembrie 2019.

SZEKELY Csaba

Articole din aceeasi categorie