Roşie gigant în Grădina Agrobotanică a USAMV

O roşie gigant a fost culeasă recent din Grădina Agrobotanică a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca. Potrivit celor anunţate de ing. agronom Silvia Ianc, roşia (Lycopersicon Esculentum), din soiul cunoscut în limbaj popular ca „Inimă de bou”, culeasă de la USAMV Cluj-Napoca, cîntăreşte 758 de grame, o greutate mult mai mare faţă de valorile obişnuite ale acestui soi, care se situează în jur de 300-350 de grame.

Ing. Silvia Ianc a declarat, pentru Făclia, că nu are explicaţii ştiinţifice pentru dimensiunile acestei roşii. „Nu am folosit nici un fel de îngrăşămînt chimic, am folosit doar gunoi de grajd. Fiind foarte cald, am udat mult straturile de roşii”, a precizat ing. Silvia Ianc. Domnia sa a adăugat că au mai existat două sau trei roşii aproape la fel de mari, dar că acestea, fiind în contact cu pămîntul, au putrezit înainte de a fi culese. Roşia gigant anunţată acum este singura care a rămas intactă.

Probabil, seminţele acestei roşii vor face obiectul unui schimb de seminţe cu grădini botanice cu care USAMV colaborează. D-na Silvia Ianc spune că, în prezent, Grădina Agrobotanică a USAMV – o grădină de cercetare didactică a studenţilor de la Facultatea de Agricultură şi Facultatea de Horticultură – are schimburi cu peste 300 de grădini botanice din întreaga lume.

În imaginile care ne-au fost trimise de USAMV – roşia gigant, în comparaţie cu o roşie obişnuită şi roşia gigant în comparaţie cu o roşie normală din acelaşi soi.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie