Raed Arafat: În perioada 2014-2020 sînt prevăzute 114 milioane de euro pentru dotarea ISU

Autorităţile au prevăzut pentru perioada 2014-2020 o finanţare de 114 milioane de euro pentru dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, pe lîngă alte alocări necesare activităţii acestora, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, informează AGERPRES.

“Pot să spun că se lucrează pentru reducerea discrepanţei mai ales cu zonele rurale, pentru că în zonele rurale încă este Raed-Arafat-30mult de făcut, acolo avem echipajele voluntare ale primăriilor, ale autorităţilor locale şi unde trebuie lucrat încă mult pe creşterea nivelului lor”, a spus Arafat la festivitatea de aniversare a 170 de ani de atestare documentară a pompierilor bucureşteni, care a avut loc la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti (ISUMB).

El a adăugat că, de cînd au intrat fondurile structurale – 2007 -, discrepanţele dintre Bucureşti şi unităţile din teritoriu au început să scadă, însă la Bucureşti primăria şi primăriile sectoarelor au participat foarte bine la dotarea ISU Bucureşti.

“De cînd au intrat fondurile structurale, doar în ultimii şapte ani au fost cheltuite 99 de milioane de euro în dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă într-un mod echilibrat şi oriunde mergeţi, orice judeţ a primit maşini noi, a primit echipamente noi”, a arătat Raed Arafat.

Articole din aceeasi categorie