Proiecţie foto: Prin Israel, pe bicicletă

Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) invită publicul clujean la o proiecţie de imagini intitulată „Prin Israel, pe bicicletă – Tură cicloturistică de la Tel Aviv la Marea Moartă”.

Conform celor anunţate de organizatori, va fi o ilustrare fotografică a unei ture cicloturistice desfăşurată Prin-Israeltimp de două săptămîni, în perioada Crăciun 2014 – Revelion 2015, în Israel. Imaginile care vor fi prezentate sînt surprinse pe parcursul celor aproape 1000 km pedalaţi solitar de Robert Török, un pasionat membru al Clubului de Cicloturism „Napoca”. Itinerarul său a inclus Tel Aviv, Haifa, Acra, Mesada, Tiberias, Marea Galileii, Nazaret, Ierusalim şi Marea Moartă.

Proiecţia foto va avea loc joi, 19 februarie, de la ora 20:00, la Casa TIFF (str.  Universităţii nr. 6), şi va fi susţinută de protagonistul turei – Robert Török. Intrarea liberă.

M. T.

Articole din aceeasi categorie