Proiecție foto: Pirinei 2018: Bachimana, Ordesa y Monte Perdido

Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) invită publicul clujean la o proiecție de imagini pe teme de turism montan, intitulată „Pirinei 2018: Bachimana, Ordesa y Monte Perdido”.

Conform celor anunțate de organizatori, va fi o ilustrare fotografică a unei lungi ture pedestre desfășurate timp de patru săptămâni în Pirineii francezi și spanioli, „un tărâm fascinant pentru masivele muntoase care depășesc frecvent 3000 m, pentru nenumăratele lacuri glaciare și pentru peisajele care-ți taie răsuflarea”.

Imaginile sunt surprinse pe parcursul celor aproape 500 km și peste 3000 m diferență de nivel, „parcurși pe jos, transportând în rucsac echipamentul de campare și toate dotările necesare, așa cum se face într-un concediu cu minim impact de mediu și maximă apropiere de natură”.

„După traversarea Pirineilor, din 2015, pe GR11, și în 2017 pe Alta Ruta Pirenaica, itinerarul din 2018 și-a propus ieșirea de pe aceste trasee clasice și a inclus parcul regional Posets-Maladeta, unde se află și cel mai înalt vârf din Pirinei, Aneto (3404 m) și două parcuri naționale – Parc National des Pyrenees și Ordesa y Monte Perdido, ultimul fiind declarat parc național încă din 1918, ceea ce face proiecția interesantă nu doar din punct de vedere turistic și geografic, ci și al protecției mediului, domeniu în care România mai are multe de învățat de la țările în care ariile naturale protejate au tradiție mai îndelungată de instituire și administrare adecvată” – precizează directorul executiv CCN, Radu Mititean.

Proiecția va avea loc joi, 15 noiembrie, de la ora 19:00, la Biblioteca „Heltai” (str. Clinicilor nr. 18, vis-à-vis de aleea care urcă în Campusul „Hașdeu”) și va fi susținută de protagonistul turei, Radu Barna. Intrarea este gratuită.

M. T.

Articole din aceeasi categorie