Proiecție de imagini: Pedalând prin Munţii Bucovinei

Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) invită publicul clujean la o proiecţie de imagini de cicloturism montan, cu tema „Pedalând prin Munţii Bucovinei”.

Conform celor anunțate de organizatori, va fi o ilustrare fotografică a unei ture de mountain biking, de o săptămână, prin Munţii Rarău, Giumalău, Bistriţei, Călimani, Obcina Mestecăniş, Obcina Mare şi Obcina Feredeului, ce a însumat peste 500 km de drumuri forestiere, pastorale şi de căruţă pe văile şi culmile nordului Carpaţilor Orientali. Expediția a fost organizată de Clubul de Cicloturism Napoca în cadrul programului „Bike România”, de explorare, testare şi documentare cicloturistică a Carpaţilor româneşti, derulat, începând din anul 1999, în colaborare cu Uniunea Bicicliştilor din Germania (ADFC).

Tura a inclus vizitarea pe bicicletă a mai multor obiective turistice naturale – Parcul Naţional Călimani sau rezervaţiile naturale Pietrele Doamnei sau Codrul Secular de la Slătioara – dar şi culturale – celebrele mănăstiri Voroneţ, Humor, Suceviţa, Putna şi Moldoviţa, Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, atelierele de ceramică de la Marginea ș.a.

Proiecţia, care va avea loc joi, 21 iunie, de la ora 19:00, la Biblioteca „Heltai” din Cluj-Napoca (str. Clinicilor nr. 18) va reflecta şi problemele din domeniul protecţiei mediului şi dezvoltării durabile cu care se confruntă zonele străbătute, în special exploatările forestiere necontrolate şi rănile lăsate de minerit – au anunțat organizatorii.

Intrarea la eveniment este liberă.

M. T.

Articole din aceeasi categorie