Proiect de reconstituire istorică la Camp Virtus: Labirint prin timp

Un proiect de reconstituire istorică, „Labirint prin timp”, va fi derulat anul acesta de Asociaţia clujeană Virtus Antiqua, în satul Sălicea, la Camp Virtus.

Proiectul, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, se adresează în special familiilor, dorind să încurajeze educaţia istorică la acest nivel primar şi să cultive dorinţa de cunoaştere şi protejare a patrimoniului. În acest sens, în perioada aprilie – august 2017 se vor realiza şi documenta o serie de activităţi de week-end de arheologie experimentală, cu ajutorul a 50 de voluntari (familii), şi se va realiza un eveniment tematic de reconstituire istorică.

În cadrul proiectului, echipa Virtus Antiqua şi voluntarii vor recconstitui un război antic de ţesut şi vor confecţiona ţesături inspirate din antichitate, vor coase de mână costume istorice, vor realiza, inscripţiona şi picta un altar roman, vor construi o roată a olarului, vor produce forme ceramice tipice pentru romani, celţi şi daci, pe care le vor arde „la groapă”, vor definitiva o grădină romană, la Sălicea, prin împrejmuire cu gard de nuiele şi plantare de diverse plante aromatice folosite în bucătăria antică şi vor experimenta reţete culinare dacice şi romane. Activităţile includ jocuri, activităţi practice, instruire teoretică şi distribuire de materiale documentare.

Voluntarii care vor încheia contracte cu asociaţia vor beneficia de instructaj şi de hrană pe timpul participării la activităţi (după reţete inspirate de cele antice), vor primi tricouri specifice proiectului şi premii în cadrul evenimentului final. Dar – precizează îniţiatorii proiectului -, în primul rând vor beneficia de o atmosferă relaxată, în aer liber, de socializare şi de experienţe inedite, educative şi constructive.

Evenimentul tematic, de două zile, care va fi organizat la Camp Virtus într-un week-end de la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, presupune construirea efectivă a unui labirint, cu diferite zone care prezintă aspecte ale Antichităţii, „locuite” de voluntari în costume de epocă: o şcoală de gladiatori, o cohortă de soldaţi romani auxiliari, daci, celţi, parfumieri şi şoimari. În fiecare zonă a labirintului publicul va putea asista la demonstraţii  – lupte de gladiatori, manevre militare, ritualuri antice, dansuri, şoimărit, gătit, copt pâine, realizare parfumuri şi cosmetice etc. – şi va putea participa la activităţi interactive – probare de costume şi echipamente, jocuri antice, degustări culinare, tir cu arcul şi praştia antică, ţesut, olărit, coafură antică etc. Se va păstra şi o zonă contemporană cu activităţi specifice – primire vizitatori, „colţul arheologului”, ridicare de zmee, zonă de relaxare şi completare chestionare etc. La final se va organiza premierea voluntarilor, un ritual de încheiere a evenimentului şi un foc de tabără.

Cei care doresc să afle mai multe despre proiect, să-i cunoască pe membrii Asociaţiei „Virtus Antiqua” sau să participe ca voluntari la proiectul „Labirint prin timp” sunt invitaţi la Camp Virtus, de la Sălicea, sâmbătă, 29 aprilie, între orele 11:00 -13:00. Întâlnirea va avea loc în cadrul primului eveniment din acest an de la Camp Virtus, VOLUMEN, un târg de carte istorică şi o serie de activităţi interactive, precum tir cu arcul şi jocuri antice.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie