Pomul de Crăciun

Pomii au fost un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumfului vieţii asupra morţii. În aceeaşi perioadă a anului, preoţii druizi serbau solstiţiul de iarnă decorînd stejarii cu mere aurii.

Pînă în secolul XII, pomii de Crăciun erau atîrnaţi de tavan ca un simbol al creştinătăţii. Mai tîrziu, în Evul Mediu, în luna decembrie, în copaci erau atîrnate mere roşii. Acestea erau un simbol al lui Adam şi al Evei (alungaţi din Paradis din cauza unui măr), iar pomii erau numiţi Copacii Paradisului.

Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga, în Lituania, în 1510. În 1521, prinţesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris după căsătoria cu ducele de Orleans. O altă menţiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531. În 1601, un vizitator al oraşului german Strasbourg (astăzi în Franţa) consemnează o familie care decora un copac cu “napolitane şi beţe de zahăr aurii răsucite şi flori de hîrtie de toate culorile”.

Coloniştii germani şi mercenarii care au luptat în Războiul de Secesiune au dus obiceiul bradului de Crăciun peste Atlantic. Documentele menţionează că, în 1804, soldaţii americani de la Fort Dearborn au dus copaci din pădure în barăcile lor.

Marea Britanie a făcut cunoştinţă cu pomii de Crăciun abia în 1841, cînd soţul german al reginei Victoria, Prinţul Albert, a dus la castelul Windsor un brad pentru familia regală.

Pomul de Crăciun este un obicei occidental care a căpătat amploare, începînd cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea. În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit unul dintre cele mai iubite datini atît în mediul urban cît şi în mediul rural.